Minor de 14 ani, căutat de poliţişti pentru furt de maşini

 

Agenţii Poliţiei Locale Zalău au fost sesizaţi telefonic, în noaptea de 8 spre 9 iulie, în jurul orei 3, că pe strada Pictor Ioan Sima, din municipiu, despre apariţia unor persoane suspecte în zona garajelor, precum şi a unor maşini. Ajunşi la faţa locului, agenţii au identificat pe strada Avram Iancu un autoturism care portiera stângă faţă larg deschisă şi lucrurile din interior răvăşite. A fost anunţată Poliţia municipiului, precum şi proprietarul maşinii, care a declarat că nu au dispărut lucruri din aceasta.
În aceeaşi noapte, câteva ore mai târziu, poliţiştii locali au fost anunţaţi că un autoturism a pătruns în curtea unui imobil de pe strada Morii, avariindu-se atât scările casei, precum şi maşina. La apariţia poliţiştilor locali persoana care a condus maşina a fugit, iar pasagerul Sorin L. de 17 ani, din Românaşi, a fost reţinut pentru a da detalii despre cele întâmplate. Acesta a fost predat echipajului de la poliţia municipală pentru efectuarea cercetărilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, din primele cercetări, în noaptea de miercuri spre joi, doi minori au furat din municipiu două autovehicule, ce erau parcate în curţile properitarilor cu cheile în contact. Unul dintre ele a fost avariat şi abandonat pe strada 22 Decembrie 1989, iar celălalt, pe strada Morii. Cei doi suspecţi au fost găsiţi de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Locale pe strada Morii, însă unul dintre aceştia a reuşit să fugă, neputându-se stabili identitatea sa. „În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit şi identitatea celui de-al doilea suspect. Este vorba de un minor de 14 ani, Antonio C. din Zalău, în continuare desfăşurându-se cerecetări pentru prinderea acestuia”, au declarat reprezentanţii IPJ Sălaj. De asemenea, s-a mai constatat faptul că din cele două autovehicule au fost sustrase două telefoane şi un lănţisor, reuşind recuperarea unuia dintre telefoane până în prezent.
În cauză, cercetările, susţin poliţiştii sălăjeni, continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

One Thought to “Minor de 14 ani, căutat de poliţişti pentru furt de maşini”

  1. Anonim

    Bine ca mai face si Politia Locala ceva. Pana la urma important este sa se completeze cu cei de la Municipiu si sa nu doarma impreuna,

Leave a Comment