Mina Șărmășag renaște din propria-i cenușă: un investitor va redeschide exploatarea de suprafață

Cea mai bună veste din ultimii ani pe segmentul industriei extractive din zona noastră este, cu siguranță, cea pe care am primit-o, în exclusivitate, de la primarul comunei Șărmășag, Dombi Attila: “Da, mina se redeschide!”. Vestea vine în urma intenției (concretizată deja în demersuri oficiale) unei societăți de profil din Marghita, județul Bihor, de a începe investiția în exploatarea de suprafață a acestei mine cu tradiție în județul Sălaj. Societatea dispune, evident, de licență în exploatare, iar dacă niciun investitor sălăjean și nici autoritățile nu au mișcat un deget, atâția ani, pentru salvarea de la pieire a acestei “mine de aur” pentru sălăjeni și nu doar pentru ei, iată că vecinii noștri, mai isteți și mai iuți decât noi se pare, au reușit deja să depună aproape toată documentația la București, la ministerul de resort, dar și la Primăria Șărmășag.

Primarul comunei deschide porțile investitorilor

“Vă pot confirma faptul că mina noastră va fi redeschisă, deocamdată parțial, prin exploatarea de suprafață ce se va efectua după ce toate documentele vor fi puse la punct. M-aș fi bucurat și mai mult dacă cineva din Sălaj ar fi dorit să facă acest lucru. Dar pentru noi este, ce amai bună veste din ultimii ani, pentru că această mină a avut o soartă cumplit de nedreaptă. Lipsa de implicare a autorităților, lipsa de interes a celor care puteau să investească, toate au condus către ceea ce puteți vedea acum – aproape o ruină.

Cum să nu ne bucurăm când avem confirmarea că o astfel de investiție va face ca această mină să respire din nou? Mai contează faptul că investitorul nu este din Sălaj? Sigur că nu. Este o firmă din Marghita. Au solicitat deja PUZ-ul, celelalte aprobări, din câte am înțeles au deja multe documente puse la punct. Pentru că cei care ar fi putut să investească aici au avut ani mulți la dispoziție și nu au făcut-o. Sigur că și tehnologiile sunt schimbate, trăim alte vremuri, însă priviți cât este de grea soarta lemnului de foc, s-a ajuns, cum se spune, la fundul sacului. Prin urmare, o investiție prin care să se exploateze bogăția aceasta din Șărmășag nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranțe. Eu îi încurajez și îi susțin prin toate demersurile legale și care țin de Primăria noastră, pe acești investitori. Este, dincolo de toate, o datorie a noastră, chiar și pentru bătrânii mineri, cei care mai trăiesc și care vor putea să vadă că mina în care și-au trăit cea mai mare parte a vieții, nu a pierit”, ne-a spus edilul din Șărmășag.

Istoria ultimilor ani, neagră ca lignitul

 Mina a încetat definitiv să funcţioneze prin exploatarea subterană în anul 2005. Acela a reprezentat, de fapt, începutul sfârșitului. Exploatarea de suprafață a murit și ea în urmă cu cinci ani. S-au mai efectuat exploatări la micile cariere de suprafaţă, dar timide, în special la punctul de lucru Bobota II, punct care deservea în special CET-urile bihorene. Având în vedere că şi CET Oradea, principalul client, se află de multă vreme în insolvenţă, exploatarea de la punctul  Bobota II a fost tot mai slabă, funcţionând cu sincope, la o capacitate extrem de redusă. Clienţii persoane juridice sau fizice aproape că au dispărut şi ei, locul cărbunelui de altădată fiind luat de centralele moderne pe lemn sau gaz.

Firmele care prestau serviciile în mină cum ar fi cele de excavare, exploatare, manevră feroviară, pază ş.a. trebuiau plătite şi ele, iar banii primiţi de la marii clienţi deveniseră din ce în ce mai puţini şi total insuficienţi pentru acoperirea cheltuielilor şi salariilor. De profit nici nu mai putea fi vorba, nu mai exista de mult timp. Una peste alta, de la sistemul plin de verigi slăbite, birocraţie, piaţa săracă, clienţii falimentari și până la lipsa de interes a factorilor de decizie au făcut ca mina din Sărmăşag să rămână fără nicio şansă de supravieţuire. Ca şi când nu ar fi fost toate deajuns, SC Sălajul SA, cea care administra mina, societate insolventă la rândul ei, a acumulat în anii trecuți şi datorii pe care nu le-a putut achita, nu din vina ei ci în principal din vina firmei-mamă, a cărei subsidiară este, Societatea Naţională a Cărbunelui cu sediul în Ploieşti, companie deţinătoare a acţiunilor SC Sălajul şi care şi ea la rândul ei este în insolvenţă.

Săraca comună bogată

O parte din bunurile care aparțineau societății-administrator, Sălajul SA, nu au putut fi valorificate întrucât o Hotărâre de Guvern din 2005, a stabilit că bunurile şi utilajele aparţin acţionarului principal, terenurile şi imobilele – Ministerului Economiei, etc., iar în acest fel societatea sălăjeană care administra mina a fost văduvită, în cele din urmă, de o sumă colosală, 5 milioane de lei, bani cu care și-ar fi putut achita liniștită datoriile. Sărăcită și rămasă și fără banii care i s-ar fi cuvenit, mina din Șărmășag a fost, până la sosirea acestei vești îmbucurătoare, o amintire tristă, un loc binecuvântat care, deși avea atâta bogăție, a fost astupat de indiferență și ignoranță.

Dar pentru că acest licăr de speranță se întrevede, iată, prin această investiție sigură a firmei de exploatare minieră de suprafață din Marghita, aceasta ar putea însemna, practic, salvarea Minei Șărmășag, fie și doar a unei părți din ea, dar care va face ca această mină cu tradiție întinsă pe decenii, un colos pe acest segment alături de alți câțiva care au existat în țară, să renască din propria-i cenușă. Va însemna un nou început poate, prin care Șărmășagul să folosească prețiosul minereu care există, încă, în cantități mari, un început care să readucă acestei frumoase comune sălăjene, atenția pe care, și pe acest segment, o merită din plin.

 

 

Alte articole

Leave a Comment