Zvonoteca

# Nebunie mare şi balamuc asemenea la multe din instituţiile sălăjene care emit tot soiul de acte şi documente, dar cum e la una din ele, parcă nu e la niciuna. Aştepţi cu lunile să-ţi vină rândul, te rogi de toată lumea, dai o fugă şi pe la sfinţii de la biserică şi tot degeaba: nu-ţi vine rândul decât de Crăciun, şi pace! Cu toate acestea, s-au semnalat şi cazuri fericite, astfel încât, deşi nu vor să dea amănunte, ci doar să arunce câte o pastilă, spre ciuda celorlalţi, sunt şi sălăjeni care reuşesc să-şi rezolve problema în doar câteva zile. Deunăzi, un zălăuan şi-a rezolvat în cinci minute problema pentru care alţii aşteaptă cu săptămânile. E drept că rânduiala a fost vreo 200 de marafeți, dar, spune cetăţeanul, a meritat investiţia. Răstimp, muritorii de rând se văd nevoiţi să stea săptămâni întregi să obţină nişte amărâte de acte.

# Zice un ascultator de radio, ca la un post naţional cu vechime, acolo unde judeţul de este reprezentat „la înălţime”, o ştire atrăgea atenţia populaţiei să nu se bălăcească oriunde, ca să nu se trezească cu vreo bubă pe oareunde. Şi ca să dea greutate informaţiei, jurnalistul îi cerea părerea unui medic specialist, cică dermatolog. Ascultătorul nostru a rămas, însă, interzis când l-a auzit vorbind pe un cunoscut doctor care tratează guta şi spondiloza. No… niciun bai, că doar nu ştiu ăia de la Bucureşti care virează leafa în cont care-i medicul de piele şi care îi de articulaţii.

Alte articole

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    care institutie? sau mai bine zis: LA TOATE INSTITUTIILE CU UNA SAU DOUA EXCEPTII NU TREBUIE SA STAI CU ZILELE PENTRU O HARTIE !

  2. Anonim

    Oare organizatorii marelui eveniment chiar au uitat ca avem si noi un bun actor , sa-l fi chemat pe el , adica pe COSMIN SELESI, sa prezinte, nu pe cantaretu TEMISAN, nu ca el nu ar fi iubit de catre zalauani, dar, totusi, COSMIN e din Zalau, RUSINIKA

Leave a Comment