Protejarea pădurilor reprezintă una dintre prioritățile importante ale autorităților, iar din ianuarie și până la sfârșitul lunii trecute, în Sălaj au fost implementate 13 planuri de acțiune, cu scopul combaterii încălcărilor legislației silvice.
În cele zece luni ale anului, pe șoselele din Sălaj polițiștii sălăjeni au verificat aproape 1.000 de transporturi de lemn. Scopul oamenilor legii a fost acela de a verifica legalitatea avizelor, sursa materialului lemnos, precum și potrivirea datelor înscrise în sistemul SUMAL 2.0.
Acțiuni în depozite
În fondul forestier național au fost efectuate 78 de controale, vizând modul în care sunt respectate normele tehnice de exploatare și derularea lucrărilor silvice. Pentru a verifica evidențierea și trasabilitatea materialului lemnos, au fost realizate 27 de controale la depozite și șapte controale la instalații de debitat, fiind analizată conformitatea stocurilor și a operațiunilor de prelucrare.
Controale la ocoale silvice
În acest an, polițiștii au verificat șapte ocoale silvice, pentru a analiza autorizarea exploatării lemnului și respectarea regimului tehnic silvic. Activitatea de monitorizare electronică a trasabilității lemnului a fost consolidată prin efectuarea a 1.565 de verificări în sistemul SUMAL 2.0, instrument esențial în identificarea transporturilor suspecte și depistarea eventualelor avize fictive. Totodată, au fost efectuate 76 de controale la agenți economici care desfășoară activități în domeniul silvic, urmărindu-se respectarea obligațiilor legale privind depozitarea, transportul și comercializarea materialului lemnos.
Pentru neregulile constatate, autoritățile au aplicat 76 de sancțiuni, în valoare de aproape 400.000 de lei, iar o cantitate de aproape 600 metri cubi de lemn, fără proveniență legală, evaluată la peste 200.000 de lei, a fost confiscată.
Bunuri de sute de mii de euro, puse sub sechestru
Pentru asigurarea prejudiciilor, polițiștii au instituit măsuri asigurătorii asupra materialului lemnos și asupra vehiculelor utilizate, cuantumul total al bunurilor sechestrate ridicându-se la aproximativ 294.000 de euro.
Posibile fapte de evaziune fiscală
Delictele silvice reprezintă o amenințare constantă pentru patrimoniul natural, dar și din punct de vedere economic și social. La începutul lunii trecute, a fost desfășurată o amplă acțiune care a vizat prevenirea tăierilor ilegale de arbori, verificarea transporturilor de material lemnos și identificarea diferențelor dintre volumul transportat și cel înscris în avize, inclusiv posibile fapte de evaziune fiscală cu lemn. Au fost derulate șapte controale la depozite de material lemnos, 20 de patrulări în fondul forestier și pe drumurile forestiere, trei controale în fondul forestier, șase verificări privind gestionarea deșeurilor provenite din activități de prelucrare a lemnului, 28 de controale asupra mijloacelor de transport și 147 de verificări în aplicația SUMAL 2.0.
În urma neregulilor, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 156.000 de lei, iar 281,466 metri cubi de material lemnos, în valoare de 96.755 de lei, au fost confiscați. De asemenea, au fost deschise șase dosare penale și a fost instituit sechestrul asigurător asupra mijloacelor de transport.
Lemn fără acte, de milioane de lei
În cadrul acestor activități au fost identificate și situații complexe. În urma unui control la depozitele unei societăți comerciale, au fost constatate diferențe între volumul scriptic și cel faptic, fiind identificat un volum de peste 2.000 mc de material lemnos fără documente, în valoare de aproximativ 2.690.000 de lei. Totodată, s-a stabilit că aceeași societate ar fi introdus date necorespunzătoare în SUMAL 2.0 în cazul a 87 de transporturi extracomunitare, precum și operațiuni fictive privind modificarea stocurilor în 11 situații. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru deținerea unui volum de material lemnos care depășea cu peste 20% diferența față de stocul scriptic, precum și pentru introducerea de date informatice neconforme cu realitatea, în scopul producerii de consecințe juridice, în formă continuată.
Proritatea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj
„Protejarea fondului forestier și combaterea faptelor ilegale reprezintă o prioritate constantă pentru Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj. Activitatea desfășurată în primele zece luni ale anului, precum și rezultatele obținute în cadrul acțiunii desfășurate la începutul lunii octombrie, reflectă un efort susținut, orientat către menținerea unui climat de legalitate în exploatarea, transportul și comercializarea materialului lemnos”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Autoritățile transmit că stocurile și transporturile de lemn vor fi monitorizate cu rigurozitate în continuare, iar acolo unde se va impune vor fi aplicate sancțiuni pentru falsificarea documentelor și manipularea evidențelor, cu scopul de a proteja mediul și de a sprijini dezvoltarea durabilă a fondului forestier.