La Pericei, un căutător de „comori” a găsit un mormânt și un pumnal de războinic

Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a anunțat o importantă descoperire arheologică. Potrivit instituției muzeale, recent, un cetățean pasionat de detecția de metale a anunțat descoperirea unei piese de metal într-o zonă aparent lipsită de potențial arheologic din localitatea Pericei. Găsitorul a reușit să-și stăpânească „emoția descoperirii” și a lăsat piesa la locul ei fără să o deranjeze, se arată într-un comunicat de presă al muzeului. Acest fapt a permis o recuperare în cele mai bune condiții a obiectului arheologic de către specialiști de la muzeul din Zalău. Pentru arheologi a fost importantă în egală măsură descoperirea piesei – un pumnal de bronz, dar și cunoașterea contextului în care aceasta a apărut. Dacă cetățeanul respectiv ar fi continuat să sape, acest context ar fi fost iremediabil distrus, iar o serie de observații efectuate în timpul cercetărilor arheologice ar fi devenit imposibile. „Cercetarea ne-a permis să constatăm că pumnalul a apărut într-un mormânt. Este vorba despre un mormânt de incinerație. În urmă cu circa 3500 de ani, defunctul a fost incinerat, iar o parte din oasele arse și cenușa au fost adunate și depuse într-un vas. Vasul acoperit cu un capac a fost îngropat, iar peste mormânt a fost ridicată o movilă care astăzi măsoară circa zece metri în diametru și în jur de un metru în înălțime. Deasupra mormântului, înainte de a finaliza ridicarea movilei, a fost pus pumnalul de bronz și resturile unui alt vas. Oasele umane arse au fost analizate, însă informația antropologică o vom furniza în alt material. Pumnalul a fost realizat din bronz prin turnare. Are lungimea de 17,50 centimetri la care se adăuga și mânerul ce se prindea de lamă cu ajutorul a cinci nituri de bronz, astfel că ajungea la peste 25 de centimetri lungime. Tipul de pumnal de bronz descoperit la Pericei nu este caracteristic pentru produsele metalurgiei bronzului din partea de vest a României. În urmă cu 3500 de ani asemenea pumnale erau realizate în ateliere din Europa Centrală, de la vest de Dunăre și reprezentau un atribut al războinicilor acestei zone”, se mai spune în prezentarea muzeului.

Cum a ajuns pumnalul în zona Sălajului?

Există indicii solide că acest războinic ar fi „străin” de această zonă. Și acest lucru este indicat nu doar de arma cu care a fost îngropat, ci și de tipul de monument funerar ridicat peste mormântul său. Pe la mijlocul mileniului II î. Chr., grupuri de populație originare din Europa Centrală pătrund treptat spre zonele actuale din Câmpia Tisei și regiunile învecinate. Trăiesc împreună cu populația acestor zone, iar din amestecul cu aceștia se nasc populații noi. Individul înmormântat la Pericei este unul dintre acești „nou-veniți” care ține să-și imortalizeze originea prin acest tip de monument funerar ce nu era caracteristic populației locale de atunci, iar apartenența la elita războinică este subliniată prin depunerea pumnalului peste urna cu resturile incinerate.

One Thought to “La Pericei, un căutător de „comori” a găsit un mormânt și un pumnal de războinic”

  1. […] Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău a anunțat o importantă descoperire arheologică. Potrivit instituției muzeale, recent, un cetățean pasionat de detecția de metale a anunțat descoperirea unei piese de metal într-o zonă aparent lipsită de potențial arheologic din localitatea Pericei. Găsitorul a reușit să-și stăpânească „emoția descoperirii” și a lăsat piesa la locul ei fără să o deranjeze, se arată într-un comunicat de presă al muzeului. Acest fapt a permis o recuperare în cele mai bune condiții a obiectului arheologic de către specialiști de la muzeul din Zalău.… Citeste mai mult […]

Leave a Comment