Intervențiile salvatorilor fac diferența, iar situațiile de criză sunt trăite din plin de aceștia, departe de ochii oamenilor. Sălăjenii sunt invitați să descopere modul de acțiune al autorităților în misiuni critice, în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat.
Ajunsă la faza a doua, zonală, competiția este găzduită de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, ceea ce poate reprezenta un prilej unic pentru public de a fi mai aproape și mai conectat cu realitatea celor care intervin în toate situațiile de urgență din jurul nostru.
Echipaje din șase județe ale țării își vor testa limitele în scenarii contracronometru, inspirate din situații reale, unde fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte.
Întreaga competiție se va desfășura pe parcursul a două zile, în 7 și 8 mai, în parcarea centrului comercial Zalău Value Centre.
„Veniți să descoperiți cum arată o intervenție atunci când fiecare clipă contează!”, transmit reprezentanții ISU Sălaj.