Filmul „Fata Morarului”, lansat aseară la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Produs de tenorul Sergiu Chirilă după un scenariu scris de Ancuța Mărieș, filmul a fost realizat pe bază de voluntariat, actorii fiind amatori, voluntari. La eveniment au participat oameni de cultură, scriitori, oameni simpli, toți fiind invitați să descopere un scurtmetraj cu o poveste inspirată dintr-o baladă populară din Valea Morilor, comuna Halmășd.

Filmul cuprinde scene inspirate din folclorul românesc și surprinde prin emoția transmisă de actori, nelipsit fiind umorul local. Da, filmul este impresionant, la fel și povestea.

„Este vorba despre o poveste pe care am cules-o din Valea Morilor, comuna Halmășd, despre o fată de morar cerută în căsătorie de un tătar, pe greutatea ei în aur. Eu am făcut textul sub formă de baladă populară. Este o poveste scrisă de mine. Filmul este produs de Sergiu Chirilă și a fost realizat cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Avem mai multe personaje. Ana, rolul principal, este interpretat de Irina Lungu, Roxana Cîmpean joacă în rolul morăriței, Ștefan Pop este morarul, Ludovico Martini îl interpretează pe Mârza – tătarul care o cere pe Ana în căsătorie, Richard Wagner joacă în rolul lui moș Dumitru, iar vocea moșului este a domnului Ioan Pițoiu, căruia îi mulțumesc în mod deosebit pentru participare. Subliniez contribuția deosebită pe care a avut-o în film vocea lui Florin Sâmpălean, cel care a citit textul filmului, iar Adrian Lungu joacă rolul clientului de la moară. Cel puțin deocamdată, filmul nu va fi prezentat pe rețelele de socializare. Filmul va putea fi urmărit în cadrul unor evenimente pe care le vom organiza în acest an, toate cu respectarea normelor sanitare în vigoare”, ne-a declarat Ancuța Mărieș.   Filmul are o durată de 25 de minute, iar scenele au fost filmate în mai multe locuri din Sălaj.

Leave a Comment