Este sau nu liberă ziua de vineri? Vezi ultimele informații în acest sens

Salariații din țara noastră, fie ei angajați în sistemul public sau în cel privat, vor beneficia de o zi liberă în data de 24 ianuarie 2019, adică joia asta. În această zi se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române și a fost declarată zi liberă legală în anul 2016. De cele mai multe ori, în astfel de situații, Guvernul ia decizia acordării unei zile libere bugetarilor, astfel încât aceștia să se poată bucura de o perioadă liberă mai lungă. Ceea ce nu s-a întâmplat la ultima şedinţă de Guvern. Astfel, potrivit avocatnet.ro, vineri va fi, în mod oficial, zi lucrătoare pentru toți angajații din țara noastră.
Pe de altă parte îndă, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Maria Pop, a declarat astăzi pentru Magazin Sălăjean că, până la această dată, nu sunt informații oficiale care să ne răspundă la întrebarea dacă elevii sălăjeni vor face sau nu vineri școală. „Oficial, nu am primit nicio înștiințare cu privire la ziua de vineri. Este foarte posibil ca mâine (miercuri, n.r.), în ședința de Guvern, să se ia o decizie în acest sens. Așteptăm și noi să vedem ce se întâmplă”, ne-a mărturisit Maria Pop.

Leave a Comment