Doi tineri, cercetaţi pentru furt

Doi tineri, cercetaţi pentru furtLucrătorii Postului de Poliţie Rus au identificat, joi, doi tineri, de 24 şi 28 de ani, care au sustras bunuri gospodăreşti în valoare de 5.200 de lei. Aceştia (L.C. din Dej şi S.M. din Gâlgău), în perioada ianuarie-februarie 2011, au pătruns în anexele gospodăreşti ale unor localnici de unde au sustras mai multe bunuri. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sălaj, Maria Cristea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat păgubiţilor, iar cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a răsturnat în şanţ

O femeie de 51 de ani, din Fildu de Jos, a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un eveniment rutier. Acesta a avut loc în cursul zilei de joi, la, intrarea în localitatea Fildu de Jos, când R.T. în vârstă de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a drumului. Femeia de 51 de ani, pasageră în autoturism, a fost grav rănită şi transportată la Spitalul Orăşenesc din Huedin, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Accident la Bănişor

Un tânăr de 32 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a accidentat grav, în după-amiaza zilei de joi, un bărbat de 65 de ani în Bănişor. Din cele aflate de la Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, şoferul, în timp ce conducea autoturismul, a acroşat un localnic, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma testării cu aparatul alcooltest, pietonul avea o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul autoturismului nu consumase băuturi alcoolice. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe numele tânărului, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Comment