Crestinii sarbatoresc astazi Schimbarea la Fata a Mantuitorului

Crestinii sarbatoresc astazi Schimbarea la Fata a Mantuitorului

Crestinii ortodocsi si catolici sarbatoresc astazi, 6 august, Schimbarea la Fata a Mantuitorului, una dintre cele mai mari sarbatori crestine. Aceasta mai este cunoscuta ca fiind ziua in care Iisus Hristos si-a aratat adevarata fata a dumnezeirii pe Muntele Taborului, in prezenta ucenicilor sai, Petru, Ioan si Iacob. Pe cand se ruga, hainele si fata Mantuitorului au inceput sa straluceasca, iar un nor mare a venit deasupra ucenicilor. Din el s-a auzit o voce spunandu-le: Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit; pe Acesta ascultati-L!. Hristos le-a poruncit atunci apostolilor sa nu spuna nimanui de intamplarea aceea pana la invierea Sa din morti. La Schimbarea la Fata, s-a aratat din nou Sfanta Treime: norul care invaluise pe apostoli era Duhul Sfant, iar glasul care a vorbit din acest nor era Dumnezeu Tatal. Taborul luase forma Bisericii. Acolo se ingemanau cele doua Testamente: Testamentul Vechi, reprezentat prin Ilie si prin Moise, si Testamentul Nou, prin cei trei apostoli: Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru. Ceea ce s-a vazut pe Tabor nu era lumina creata, ci era insasi slava lui Dumnezeu, Creatorul. Si nu s-a facut o luminare pe dinafara, ci inauntru. Asa trebuie sa intelegem lumina de pe Tabor, prin renuntarea la vicii, renuntarea la tot ceea ce ar putea dauna sufletului nostru si cautand lumina lui Dumnezeu.

Probejenia si dezlegarea la peste

Probejenia, sarbatoare populara cu data fixa care marcheaza hotarul dintre vara si toamna in calendarul popular, este sinonima cu Schimbarea la Fata din calendarul crestin ortodox. La Probejenie frunza codrului incepe sa-si schimbe culoarea, iarba inceteaza sa mai creasca si pleaca primele pasari migratoare (berzele si starcii). Din aceasta zi, omului ii este interzis sa se mai scalde in apele raurilor si sa omoare, conform obiceiului, sarpele care-i iese in cale.

Fiind celebrata in acelasi timp cu Schimbarea la Fata, la Probejenie este dezlegare la peste si la struguri. In aceasta zi sunt recoltate multe plante si fructe de leac: leusteanul, avrameasa, usturoiul, florile de musetel, alunele etc. Tot in aceasta zi se fac observatii meteorologice in legatura cu toamna ce urmeaza. In popor exista credinta potrivit careia cine se roaga sa scape de un viciu, de o patima, in aceasta zi, va reusi. Tot astazi isi pot sarbatori onomastica cei care se numesc David sau Cristina.

Leave a Comment