Ceapa, în festival la Pericei

Comuna Percei va fi în sărbătoare. Timp de aproximativ două zile, în perioada 5-6 septembrie, ceapa – leguma cultivată în toate gospodăriile din Pericei devenită “o celebritate”, va fi sărbătorită la “Festivalul Cepei”.

Evenimentul, la care sunt aşteptaţi să participe turişti din ţară şi străinătate,  este organizat de Consiliul Local şi Primăria Comunei Pericei, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – (UDMR) Pericei, Organizaţia de Femei UDMR Pericei şi comunităţile bisericeşti din comună. “Festivalul Cepei” va debuta sâmbătă – 5 septembrie, la baza sportivă din centrul de comună, de la ora 13 cu “Pe drumul cepei” – minimaraton pe drumul către localitatea Periceiu Mic şi va continua cu: întreceri şi concursuri sportive pentru copii; gastronomie din ceapă la concursul “Ceapa cu o mie de feţe” – prezentarea echipelor care gătesc şi pregătirea mâncărurilor; şedinţă festivă la primărie unde se vor premia cuplurile din comună care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie; concert de muzică uşoară cu “Tomy” şi bal cu formaţia “Diamant”. De asemenea, “Festivalul Cepei” va continua duminică, 6 septembrie, de la ora 9,30 cu primirea invitaţilor la Primăria Percei, cu slujbele religioase – ora 10,30 şi depuneri de coroane la monumentele eroilor – ora 12. De la ora 15,30 festivalul va continua un bogat program artistic susţinut de: elevii Şcolii Gimnaziale din Pericei şi Ansamblul Folcloric “Meseşul “ al CCAj Sălaj – secţia română şi maghiară, concert “Syntia”, concert “Silvania”, concert “Silvania Rock”, concert “Bojtorjan”, foc de artificii şi bal.

Festivalul – o tradiţie în comuna Pericei

Prin această legumă, cultivată în mai toate gospodăriile din comuna, din anul 2007 Pericei a devenit faimoasă graţie ceapei. Dacă până atunci se ştia de renumita ceapă, doar prin viu grai, în urmă cu aproximativ opt ani „ceapa made in Pericei” a devenit un brand şi a intrat în Cartea Recordurilor. Acolo s-a ridicat un monument dedicat cepei şi tot acolo localnicii au împletit cea mai lungă cunună de ceapă din lume de până acum, care a avut 4.527 de metri. La Pericei, cultivarea cepei este o tradiţie moştenită din tată în fiu, atestată de peste 850 de ani şi anual în comuna precizată se produc aproximativ 100 de tone de ceapă, în cinstea ei autortăţile locale organizând acest festival.

Ceapa de la Pericei este comercializată în toate colţurile ţării, dar şi în străinătate în ţări precum Ungaria, Germania şi Austria. Din această localnicii din comună, în special gospodinele gătesc fel de fel de delicii culinare, inclusiv supa de ceapă, prăjitura cu ceapă, dar şi alte deserturi. La Pericei, ceapa este regina bucătăriei tradiţionale.

Leave a Comment