Arest prelungit pentru preotul sălăjean care a înjunghiat un bărbat pe stradă

Nicolae Sîrca, preotul sălăjean care a înjunghiat un bătrân pe o stradă din Şimleu Silvaniei, va sta încă o lună după gratii. Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, la finele săptămânii trecute, propunerea formulată de către procurori şi au dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, de la 9 septembrie, până în 8 octombrie inclusiv.
Sîrca este în prezent deţinut în Spitalul Penitenciar Jilava, în vederea efectuării expertizei psihiatrice, care să stabilească dacă inculpatul a avut sau nu discernământ când a sărit la gâtul victimei şi dacă poate răspunde pentru faptele lui.
Inculpatul, fost paroh la Biserica din Aleuş, este cercetatat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, după ce în 9 august, în jurul orei 16.30, l-a înjunghiat cu un cuţit pe un bărbat de 72 de ani din Şimleu Silvaniei, provocându-i mai multe plăgi în zona gâtului şi a mâinii stângi.
Iniţial, Sîrca ar fi urmărit o necunoscută pe stradă, însă femeia a reuşit să se facă nevăzută. La scurt timp după, fără vreun motiv aparent, preotul s-a năpustit asupra unui bătrân, pe care l-a înjunghiat în zona gâtului şi apoi a încercat să îl taie în zona feţei, însă victima a reuşit să se apere, alegându-se, în schimb, cu câteva plăgi în zona braţului stâng.
Încătuşat de către poliţişti şi dus la audieri, agresorul a refuzat să vorbească cu anchetatorii, susţinând doar că este nevinovat.
Potrivit Episcopiei Sălajului, Nicolae Sîrca a fost paroh la Parohia Aleuş până în urmă cu doi ani ani, când şi-a înaintat demisia, invocând motive medicale. De atunci, el nu a mai oficiat slujbe la nicio biserică.

Leave a Comment