Agresor sexual din Zalău, căutat în SUA

Agresor sexual din Zalău, căutat în SUA

Ciprian Sorin Ardelean, un zălăuan în vârstă de 35 de ani, a devenit, la finele lunii iunie a anului în curs, tatăl adoptiv al unei fetiţe de 11 ani, dată în grijă de un centru de plasament din Zalău, deşi apare pe mai multe site-uri americane ca fiind printre cei mai căutaţi agresori sexuali din Wa-shington. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGSPC) Sălaj ne-au declarat că s-au făcut toate verificările necesare pentru plasarea copilului în familie, autorităţile române neavând nicio informaţie despre acuzaţiile aduse sălăjeanului peste hotare. Zvonurile au fost, însă, de ajuns ca fetiţa să fie retrasă din familia Ardelean la o zi de când a fost dată în grija celor doi soţi.

Directorul DGASPC Sălaj, Violeta Milaş, ne-a spus că nu au existat niciun fel de suspiciuni în privinţa cuplului. Au fost făcute toate demersurile necesare pentru darea în plasament a fetiţei de 11 ani. Au fost verificate toate documentele şi cazierele celor doi soţi, acestea fiind în regulă. Nici în cadrul anchetei nu s-au constatat suspiciuni legate de comportamentul celor doi în privinţa copilului. Mai mult, femeia a fost în nenumărate rânduri la centru pentru a-i vizita şi a le oferi cadouri copiilor. Este o persoană de încredere. Astfel că fetiţa a fost dată familiei, a menţionat Milaş.

Însă, la numai o zi în care copilul a fost lăsat soţilor Ardelean, reprezentanţii DGASPC Sălaj au retras fetiţa din grija acestora. A doua zi de când fetiţa a fost dată în grija cuplului, am fost sesizaţi de către un gardian din cadrul Primăriei Municipiului Zalău despre faptul că Ciprian Ardelean apare pe anumite adrese de internet ca fiind agresor sexual în Statele Unite ale Americii. Poliţistul l-a recunoscut în momentul în care Ciprian Ardelean s-a prezantat la Primărie pentru depunerea unor documente şi a început să se documenteze despre trecutul lui. Am hotărât, astfel, retragerea imediată a copilei din grija familiei Ardelean, a explicat directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sălaj.

Curat ca lacrima în România

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj susţin că bărbatul nu figurează în baza lor de date ca având probleme cu legea. Nu există în baza de date semnalări cu privire la persoana respectivă că ar fi urmărit naţional. Dacă statele în care s-au comis presupusele fapte nu introduc suspectul ca fiind căutat, noi nu putem interveni, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sălaj, Tincuţa Dumuţa. Potrivit aceleiaşi surse, fără existenţa unei adrese oficiale către autorităţile române, zălăuanul nu va fi cercetat.

Directorul DGASPC Sălaj susţine că urmează a se verifica prin Interpol dacă zălăuanul Ciprian Ardelean este căutat ca fiind agresor sexual. Până la proba contrarie, se acordă prezumţia de nevinovăţie a acestuia. Însă acest lucru îl împiedică să ia momentan în plasament un copil aflat în grija statului, susţine Violeta Milaş.

Conform legilor în vigoare, în cazul în care un cetăţean român a săvârşit o infracţiune în SUA, Interpol Washington ar fi trebuit să notifice structura similară română, respectiv Biroul Naţional Interpol Bucureşti, despre faptul că acesta este dat în urmărire, urmând a se derula procedurile de căutare şi extrădare a acuzatului.

În prezent, Ciprian Ardelean apare pe site-ul Departamentului de Corecţie al Statului Washington, respectiv la rubrica Washington State Department of Corrections Most Wanted Offender Profile (Departamentul de Corecţie Cel Mai Căutat Molestator din Statul Washington – n.r.).

Agresor sexual peste hotare

Trecutul lui Ciprian Sorin Ardelean pare să fi fost înţesat de probleme cu autorităţile americane. Începând din luna mai 1996, zălăuanul a fost citat în şase dosare judecate de Tribunalul Districtual din King County şi de Curtea de Apel din Seattle, statul Washington, potrivit Adevărul.ro. În primul dosar, zălăuanul a fost acuzat de molestarea sexuală a fetiţei cumnatului său din prima căsătorie. Actuala soţie a acestuia susţine că acuzaţia a fost una falsă. Soţul meu a mai fost căsătorit în America. Cumnatul său îşi molesta fiica, iar el a vrut să intervină.

A vorbit cu micuţa şi a încercat să o tragă de limbă, însă fetiţa s-a dus şi i-a povestit totul tatălui ei, care a înaintat o plângere autorităţilor pentru molestare sexuală, a declarat, pentru sursa citată, Iuliana Ardelean. În anul 1997, Ciprian Ardelean a fost condamnat la şase luni de închisoare şi la o perioadă de probă în care să participe la şedinţele Dependenţi de Sex Anonimi şi să beneficieze de tratament psihologic. Doi ani mai târziu, Ciprian Ardelean a fost acuzat de hărţuire sexuală de către o tânără de 16 ani, tot din Washington. Deşi transcrierea procesului nu arată dacă zălăuanul Ardelean a fost condamnat sau nu, soţia acestuia susţine că s-a finalizat cu o sentinţă de cinci ani de închisoare, executată de soţul ei. Tot aceasta a afirmat, pentru aceeşi sursă, că soţul ei s-a întors în România pentru că tatăl acestuia era grav bolnav.

Leave a Comment