Afumătorie plină cu carne, distrusă de flăcări

Secţia de pompieri Jibou din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” al judeţului Sălaj a fost solicitată să intervină vineri dimineaţa, 26 februarie, la un incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din localitatea Noţig, o afumătorie. Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spaţii închise. Până la lichidarea în totalitate a flăcărilor au ars aproximativ 35 metri pătraţi din acoperişul afumătoriei şi circa 40 de kg produse din carne. La intervenţie a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Sălăţig.

Leave a Comment