Adolescentul care a provocat accidentul mortal de la Sîg, arestat pentru 30 de zile

Adolescentul în vârstă de 18 ani, din Chieșd, care a provocat un accident mortal în a doua zi de Crăciun a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, după ce magistrații Tribunalului Sălaj au dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru următoarele 30 de zile.

Inițial, Alexandru O. fusese arestat la domiciliu, printr-o decizie a instanței de sub Măgura. Procurorii au făcut contestație, care a fost judecată miercuri, 3 ianuarie, la Tribunal. Instanța superioară a admis contestația, a desființat hotărârea atacată și, soluționând cauza, a dispus trimiterea după gratii a tânărului. Soluția este definitivă. Reamintim că în 26 decembrie, în jurul orei 4.30, după ce a consumat băuturi alcoolice la discoteca din Sîg, Alexandru O. s-a urcat la volanul mașinii sale, deși nu avea permis de conducere, și a spulberat un grup de tineri care circula pe marginea carosabilului. Unul dintre ei, în vârstă de 23 de ani, din Valcău de Jos, a murit pe loc, alți doi fiind răniți. Acum, adolescentul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Alte articole

Leave a Comment