Administratorul Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Sălaj, trimis în judecată pentru delapidare

 

Administratorul Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Sălaj, Sabin Bârne, a fost trimis în judecată de către procurorii sălăjeni, sub acuzaţi de delapidare. Potrivit informaţiilor primite de la Dana Puiu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Zalău, instanţa pe al cărei rol este dosarul, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din comuna Letca, şi-a însuşit, în perioada 2007 – 2010, din fondurile Asociaţiei, sume de bani pe care le-a folosit în scop propriu. Sabin Bârne a fost angajat de către organizaţia profesională la sfârşitul lunii ianuarie 2007, iar prejudiciul creat de acesta depăşeşte 340.000 de lei, susţine sursa citată.
Magistraţii zălăuani au dispus, la finele săptămânii trecute, începerea judecăţii, decizie supusă contestaţiei. „Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare”, a mai precizat reprezentantul Judecătoriei Zalău.
Dacă va fi găsit vinovat, angajatul Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Sălaj riscă între doi şi şapte ani de închisoare, limitele pedepsei urmând să fie reduse cu o treime, după noul Cod Penal.

Leave a Comment