Spitalul Judeţean a implementat protocolul de acţiune împotriva Ebola

 

Confirmarea primelor cazuri de Ebola în Europa a impus luarea de măsuri de protecţie şi în sistemul sanitar românesc. Ministerul Sănătăţii a dispus, printr-o adresă transmisă direcţiilor de sănătate publică, ca în toate spitalele judeţene să înceapă pregătirile şi pentru astfel de situaţii. În acest sens, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău a făcut primul pas luna trecută, mai exact, implementarea unui protocol de gestionare a acestei boli. Potrivit reprezentanţilor celei mai mari unităţi din judeţ, începând din luna septembrie a fost pus în practică “Protocolul operaţional privind managementul cazului suspect/confirmat cu boala produsă de virusul Ebola”. Acesta cuprinde elementele privind definiţiile de caz: suspect, probabil, confirmat, criteriul epidemiologic, identificarea şi raportarea cazurilor suspecte, transportul cazului suspect/confirmat, izolarea cazurilor, dar şi monitorizarea şi managementul personalului.
Conform celor spuse de către reprezentanţii SJU Zalău, în cazul suspicionării sau confirmării unor îmbolnăviri cu acest virus, pacienţii vor fi transefraţi la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” de la Bucureşti.

Monitorizarea se face prin DSP-uri
Monitorizarea maladiei se face la nivelul fiecărui judeţ, prin direcţiile de sănătate publică. Cadrele medicale trebuie să acorde o atenţie specială persoanelor care vin din ţările afectate de Ebola, respectiv Guineea, Liberia, Sierra Leone sau Nigeria. Potrivit specialiştilor, debutul simptomelor Ebola este brusc şi include simptome asemănătoare gripei, cum ar fi: febră, dureri musculare, mialgii, astenie fizică, cefalee, dureri de gât. Ulterior, pot apărea simptome clinice cum ar fi: cele gastrointestinale (voma, diaree,anorexie şi dureri abdominale), neurologice (dureri de cap, confuzie), vasculare (hiperemie conjunctivală/faringiană), cutanate (erupţii) şi respiratorii (tuse, dureri toracice, dificultăţi de respiraţie). Mai târziu, pot apărea manifestări hemoragice şi disfuncţia organică, în special cea hepatică şi renală. Unele cazuri pot prezenta sângerare internă, ca urmare a coagulării intravasculare diseminate.
Perioada de incubaţie este patru – zece zile, dar poate varia de la două la 21 de zile.Virusul Ebola se transmite cu mare uşurinţă direct prin contact cu sângele infectat, secreţii, ţesături şi organe sau fluide corporale ale persoanelor infectate, vii sau moarte. Ceremoniile funerare sunt cunoscute că au rol în transmitere prin manipularea cadavrelor. Transmiterea prin contact sexual poate avea loc până la şapte săptămâni după recuperarea clinică.
După ultimele statistici, pe plan mondial au murit până în prezent 4.493 de persoane dintre cele 8.997 de cazuri înregistrate în şapte ţări, iar previziunile pentru perioada următoare sunt sumbre.

Alte articole

One Thought to “Spitalul Judeţean a implementat protocolul de acţiune împotriva Ebola”

  1. motanul negru?

    Din textul prezentat nu reiese clar: unde vor fi cazați bolnavii suspecți până la confirmare? De unde îi va ridica aceea salvare specială care îi va duce la București?

Leave a Comment