Academicianul Ioan Aurel Pop – cetățean de onoare al județului Sălaj

Un proiect de hotărâre cu privire la acordarea titlului de „Cetățean de onoare al județului Sălaj” domnului Ioan Aurel Pop urmează să fie aprobat de consilierii județeni, în cadrul sedinței de Consiliu Județean (CJ) Sălaj de vineri – 24 februarie. Titlul de „Cetățean de onoare al județului Sălaj” reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de CJ Sălaj unor cetățeni români sau străini, personalități marcante, care prin activitatea lor deosebită și-au pus amprenta asupra dezvoltării județului Sălaj și au făcut ca numele lor să rezoneze cu cel al „județului Sălaj”. Titlul, al doilea acordat în acest an de CJ Sălaj, va fi acordat academicianului Ioan – Aurel Pop pentru activitatea prodigioasă desfășurată în domeniul cercetării și al activității didactice în învățământul universitar.Un nume sinonim cu excelența este cel al domnului academician, profesor universitar, doctor Ioan-Aurel Pop. Născut în satul Sântioana, județul Cluj, Ioan-Aurel Pop este un istoric român cu o bogată activitate didactică și științifică, axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est (instituțiile medievale românești, formațiuni politice româno-slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spațiul românesc extracarpatic, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală și Occidentală etc.), profesor universitar (din anul 1996), rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (în perioada 2012-2020), membru titular (din anul 2010) și președinte (din anul 2018) al Academiei Române. Din anul 1996 este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă și istoria artei în cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde susține cursurile de paleografie latină, istoria Transilvaniei, istoria medievală a României. A fost directorul Centrului Cultural Român din New York, în perioada 1994-1995, iar între anii 2003 și 2007, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția. Activitatea sa publicistică este impresionantă: peste 70 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare, volume îngrijite, precum și peste 500 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate și publicații de cultură îi poartă semnătura. În calitate de istoric, cercetător științific, profesor universitar, rector și președinte al Academiei Române, prin întreaga sa carieră științifică, didactică și universitară și-a adus contribuția la păstrarea identității naționale a poporului român, promovând intens valorile spirituale și culturale ale acestuia, atât pe plan național, cât și internațional. Acordarea titlului de <<Cetățean de onoare al județului Sălaj nu face altceva decât să onoreze cariera științifică și didactică a domnului academician, profesor universitar doctor Ioan-Aurel Pop. Pentru a merge mai departe trebuie să ne cunoaștem trecutul, iar cariera sa științifică și didactică s-a concentrat asupra cunoașterii istoriei poporului român și a patrimoniului natural și cultural al țării noastre”, se arată în proiectul de hotărâre, aflat pe ordinea de zi.

6 Thoughts to “Academicianul Ioan Aurel Pop – cetățean de onoare al județului Sălaj”

  1. […] Un proiect de hotărâre cu privire la acordarea titlului de „Cetățean de onoare al județului Sălaj” domnului Ioan Aurel Pop urmează să fie aprobat de cosilierii județeni Citeste mai mult […]

  2. […] Un proiect de hotărâre cu privire la acordarea titlului de „Cetățean de onoare al județului Sălaj” domnului Ioan Aurel Pop urmează să fie aprobat de cosilierii județeni  » Mai multe detalii […]

  3. I.C.

    Vrednic este: cf. poziția 149 din Tabelul U.M. 0225/13.051985, opunerea la decizia de plagiat a lui Ponta și semnătura de susținere a agramatului Valentin Popa la Min. Educației.

    1. Anonim

      E vorba de tabelul cu colaboratori ai Securității.

  4. Anonim

    Toate superlativele pentru Academicianul Ioan Aurel Pop, dar nu am înțeles legătura cu Sălajul…Este cea pe care o are cu toată țara și, mai ales, cu toată Transilvania? Vom începe să dăm această distincție pe bandă rulantă, banalizând-o ca … titlul de doctor, de membru US, de cetățean de onoare etc.?

  5. Anonim

    Dinule,propune-l pe Adrian Copilul Minune,macar ti-e coleg de breasla!

Leave a Comment