Se implinesc, la 24 ianuarie 2011, 152 de ani de la actul sfant al Unirii Moldovei cu Țara Romaneasca, eveniment istoric determinant pentru poporul roman. Cuvine-se ca in aceste momente sa evocam, chiar și foarte succint, momentele importante ale luptei romanilor pentru realizarea visului lor secular.
Ideea unitații a fost firul roșu care a patruns tumultoasa noastra istorie bimilenara și a insuflețit in lupta poporul roman pentru inaltele idealuri de libertate sociala și naționala, pentru neatarnare și progres.
Faramițarea politica din evul mediu n-a putut insa submina unitatea de neam a poporului nostru, exprimata in comunitatea culturii și limbii, in omogenitatea structurii economice, politice, sociale și militare, care au favorizat coeziunea lor interna, le-a sporit forța de rezistența in fața dușmanilor din afara. Poporul și-a pastrat in același timp numele generic și stravechi pentru toți locuitorii patriei, acela de roman. Denumirile de munteni, moldoveni, ardeleni, olteni, banațeni, maramureșeni, dobrogeni – basarabeni sau bucovineni – sunt subsumate categoriei istorice de popor roman. Aceste realitați il indreptațeau pe cronicarul Grigore Ureche sa constate ca locuitorii de pe ambele versante ale Carpaților se trag „de la un izvor” și ca romanii cați se afla locuitori și la Ardeal și la Maramureș, la un loc sunt cu moldovenii și „toți de la Ram se trag”.
Miron Costin, și el, avea sa exprime aceeași convingere: „Numele cel mai adevarat, autentic, de la primul descalecat prin Traian este Ruman sau Romanus, care nume acest popor l-a pastrat intotdeauna intre danșii”. Aceste adevaruri se regasesc și in creația științifica a multor savanți de renume mondial.
Istoricul francez Jules Michelet scris: „Romanii iși pastreaza intact tot ce le-a ramas de la strabuni: imbracaminte, obiceiuri, limba și mai ales marele lor nume: ROMANI”.
De fapt, cu gandul la aceste inalțatoare idei, scria mai tarziu eminentul istoric, patriot și revoluționar Nicolae Balcescu: „Unitatea naționala fu visarea iubita a voievozilor noștri cei viteji. Pentru dansa ei traira, muncira, suferira și murira”.
La sfarșitul secolului al XVI-lea, ca urmare a intensificarii legaturilor economice intre Țarile Romane, a inceputurilor formarii conștiinței de neam și limba, a necesitații fauririi unui organism politic, capabil sa infranga acțiunile cotropitoare ale imperiilor vecine, poporul roman a reușit sa infaptuiasca actul cel mai stralucit al evului mediu romanesc realizand sub domnia lui Mihai Viteazul prima unire politica a Țarilor Romane in hotarele ce cuprindeau cea mai mare parte a vechii Dacii. Cu justificata mandrie patriotica Mihai se intitula: „Domn al Țarii Romanești, al Ardealului și a toata Țara Moldovei”, iar istoricul Gașpar Bojtinus sa afirme despre actul lui Mihai Viteazul ca fiind un adevarat „inevitabilis fatorum lex”.
Pentru prima data Tudor Vladimirescu formuleaza, intr-un document public, ideea unitații și necesitații strangerii legaturilor dintre romanii din Țara Romaneasca și Moldova „ca unii ce suntem de un neam, de o lege”.
In timpul Revoluției de la 1848, ideea unitații a devenit „cununa tuturor reformelor”, cheia bolții” fara de care s-ar prabuși intreg edificiul național, cum aprecia Kogalniceanu in „Dorințele partidei naționale in Moldova”, editata la Cernauți.
De asemenea, in Programul de la Brașov „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” se stipula: „Unirea Moldovei cu Valahia intr-un singur stat neatarnat romanesc”.
De pe Campia Libertații de la Blaj, romanii, mulți ca și cucuruzii brazilor, exprimau gandul unirii: „Noi vrem sa ne unim cu Țara”, „Ardealul e acum Romania”.
In anul 1850, Balcescu scria ca dupa Revoluția de la 1848 ne mai raman sa facem alte doua revoluții – una de unitate naționala și alta de independența naționala. Astfel, in deceniul care a urmat revoluției, s-a realizat prin actul energic al intregii națiuni romane, unul dintre dezideratele ei fundamentale, faurirea statului național unitar roman, modern, prin Unirea Moldovei cu Țara Romaneasca sub domnia luminoasa a lui Alexandru Ioan Cuza.
Forța principala in mișcarea unionista au constituit-o masele largi populare de la orașe și sate, țaranii, care urmareau sa scape de claca și sa primeasca pamant; burghezia, in plina ascensiune care urmarea condiții prielnice pentru prosperitate economica și pentru o poziție preponderenta in viața politica a țarii. Activitatea patriotica a exilaților in diferite centre europene (Viena, Londra, Paris, Frankfurt, Constantinopol) au facut o ampla propaganda in favoarea Uniunii. Astfel, Unirea Principatelor Romane – a devenit o problema europeana.
Pacea de la Paris (1856), care incheia razboiul Crimeii, a avut printre principalele probleme și pe aceea care viza voința de unitate a celor doua principate romane. Unirea era susținuta de Franța, Prusia, Sardinia, Rusia, Anglia (care va reveni la poziția sa tradiționala de sprijinire a Imperiului otoman), dar aprig combatuta de imperiile Otoman și Habsburgic.
O puternica mișcare unionista s-a dezvoltat in ambele principate, avand in București și Iași, marile centre politice. S-au constituit Comitete ale unirii in cele doua capitale, care conlucrau intre ele pentru pregatirea maselor in vederea alegerilor deputaților, din 1857, in adunarile ad-hoc. Alegerile au fost o adevarata și decisiva victorie a forțelor unioniste, evidențiind sprijinul larg popular acordat partidei naționale.
In adunarile ad-hoc au fost aleși și reprezentanți ai țaranimii care au susținut ferm unirea. Dezbaterile, rezoluțiile, hotararile adunarilor din cele doua principate au folosit Comisiei europene pentru a informa Conferința de la Paris (1858), ce urma sa se pronunțe asupra cererii de unire a romanilor. Convenția (7 august), le stabilea un statut internațional principatelor care apropia momentul unirii, dar nu o realiza.
Ea prevedea:
1) Cele doua țari sa se numeasca Principatele Unite ale Moldovei și Țarii Romanești, fiecare cu domnitor, guvern și adunare legiuitoare; 2) Inființarea unei comisii centrale pentru alcatuirea legilor de interes comun; 3) Inființarea unei Curți de Casație comuna pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani.
Deoarece puterile Europei nu indeplinira dorința fundamentala a romanilor, se impunea o acțiune interna a intregului popor care sa realizeze unirea și sa puna Europa in fața unui fapt implinit.
La 5 ianuarie 1859, Adunarea electiva din Moldova a votat pe colonelul Alecsandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei.
Entuziasmul Iașului s-a transmis repede in Țara Romaneasca, in Transilvania, Oltenia, Banat.
„Bucuria – scria Alexandri – a fost atat de spontana, atat de mare, incat de trei zile populația Iașilor s-a lasat in voia adevaratelor nebunii. Mase de oameni strabateau strazile strigand: „Traiasca domnul”. Adresandu-se lui Cuza, cu prilejul depunerii Juramantului, Kogalniceanu ii spune: „Alegandu-te pe tine in țara noastra, am vroit sa aratam lumii a ceea ce toata țara dorește: la legi noi, om nou. Fii, dar, omul epocii (…) fa ca legea sa fie tare, iar tu, Maria-ta ca domn, fii bun, fii bland, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepasatori și rai …”.
Cuza aparținea epocii deschise de Revoluția de la 1848, era animat de idealuri de libertate, unitate și progres pentru poporul roman. Și-a dezvoltat gandirea, concepția, viziunea politica in incandescența evenimentelor de la 1848, alaturi de Balcescu, Kogalniceanu, Rosetti, Heliade, Bratianu, frații Golescu, Barițiu și salajenii noștri: Alexandru Papiu Ilarian din Cernuc și Simion Barnuțiu din Bocșa.
Dupa alegerile din Moldova, privirile intregului popor roman s-au indreptat spre București. Adunarea electiva de aici și-a deschis lucrarile la 22 ianuarie 1859. Inca din prima zi, mii de oameni s-au adunat in jurul cladirii unde avea loc adunarea, amenințand ca daca nu-l vor alege pe Cuza ca domn cu toții vor trece prin ascuțișul cuțitelor lor. In aceasta atmosfera, in noaptea de 23/24 ianuarie, deputații Partidei naționale au convocat o ședința la Hotelul „Concordia”, unde au hotarat sa-l propuna pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țarii Romanești.
In dimineața zilei de 24 ianuarie, la orele 11,00 deputatul Vasile Boerescu il propune pe Cuza ca domn, trecandu-se la vot, pe toate cele 64 de buletine fiind trecut numele lui Cuza.
Proclamarea lui Cuza ca domnitor al celor doua principate a declanșat o explozie de entuziasm. Se canta și se juca pretutindeni Hora Unirii. Din mii de piepturi rasunau: „Traiasca Unirea”, „Traiasca Cuza Voda”, „Traiasca Romania una și nedesparțita”.
Unirea a marcat intrarea țarii noastre intr-o noua etapa a evoluției ei capitaliste, a ridicat pe o treapta superioara lupta de eliberare naționala, mișcarea revoluționara a maselor pentru drepturi și libertați democratice. Ea a deschis o noua epoca in dezvoltarea istorica a poporului roman, fiind urmat de o serie de reforme structurale care au contribuit la progresul țarii noastre. Unirea a fost o premisa esențiala pentru cucerirea independenței naționale. Prin tot ceea ce a insemnat pentru poporul roman, ea a avut un larg rasunet in intreaga Europa.
Actul de la 24 ianuarie 1859, cand s-au pus bazele statului național unitar roman modern, cat și cel de la 1 Decembrie 1918, care dus la formarea Romaniei Mari, sunt opere ale Națiunii Romane, nu sunt un gest de binefacere, un cadou al marilor puteri europene intrunite la Paris dupa razboiul Crimeii și primului razboi mondial.