Tu ştii cine sunt eu?

Învăţ și acum, la vârsta pe care o am, să am răbdare, să nu judec şi să nu mă grăbesc în a face etichetări. Încerc să mă înconjor de oameni cu care mi-e simplu și bine, cu care nu mă plictisesc niciodată și care mă inspiră tot timpul. Îmi plac oamenii care ştiu multe, care sunt mai buni decât mine, care nu promit multe, dar fac multe. Îmi displac lăudăroşii, dar şi cei care epatează. Cu ultima categorie e destul de greu pentru mine. Uneori, îmi dau seama că explodez de nervi și simt că nu mă ajută nicio tehnică de respiraţie sau meditaţie avansată. Și judec, mă sufoc și mă întreb: „cum poţi fi așa?”. Mi-am dat seama, zilele trecute că una dintre reacţiile mele cele mai inadecvate și greu de controlat este cea legată de oamenii care epatează şi care se laudă în permanenţă. Eu una nu înţeleg, deși încerc cu eforturi să pricep, de ce unii oameni consumă timp, energie și bani, pentru a fi cei mai eleganţi, cei mai culţi, cei mai deștepţi, chiar şi cei mai „iubiţi dintre pământeni”. Se vede cu ochiul liber că nevoia de epatare vine din nesiguranţă, neîncredere și lipsă de afecţiune. Sau poate ochiul meu e prea liber? De fiecare dată mă simt de parcă aș fi de pe altă planetă, când întâlnesc un om care nu se mai satură să-mi povestească despre tot ce are, ce este și ce poate. Mă gândeam zilele trecute la vremurile triste când ne îmbrăcam la fel, mâncam la fel, gândeam la fel, simţeam la fel. Nu, nu suntem egali! Ştiu asta şi mai ştiu că toţi avem loc sub soare. Dar unii vor să fie mai strălucitori decât soarele. Nevoia de a fi cel mai elegant, cel mai inteligent, cel mai puternic, cel mai iubit şi, dacă se poate, singurul, duce la comportamente exagerate faţă de ceilalţi. Pentru mine epatarea este o reflectare a unui orgoliu ce a crescut până a ajuns nemăsurat. Ce câştigi dacă afişezi un comportament elevat, manierat şi te identifici cu esenţa bunului simţ? Încep cu respect, continuu cu admiraţie şi terminin cu inspiraţie şi încredere. Eu sunt de modă veche şi încă mai sper că uşile şi oportunităţile se deschid mult mai uşor cu un „Bună ziua doamnă, se poate? Am stabilit o întâlnire cu domnul director la ora 13”, decât cu „Bună, vreau să-l văd pe director, acum! Cum, n-a venit?! Tu ştii cine sunt eu?”. Pentru mine stridenţa nu ajută. Cine o practică iese în evidenţă doar printr-un show ieftin al propriei persoane. Oricât am încerca să atragem atenţia, întotdeauna eleganţa va prima. Pentru mine, niciodată „pomul de Crăciun”, volumul vocii sau limbajul colorat nu vor ajuta în obţinerea rezultatului dorit. De ce? Pentru că deranjează, pentru că nu place vizual şi auditiv. Repet, pentru mine!

3 Thoughts to “Tu ştii cine sunt eu?”

  1. […] Învăţ și acum, la vârsta pe care o am, să am răbdare, să nu judec şi să nu mă grăbesc în a face etichetări. Încerc să mă înconjor Citeste mai mult […]

  2. […] Învăţ și acum, la vârsta pe care o am, să am răbdare, să nu judec şi să nu mă grăbesc în a face etichetări. Încerc să mă înconjor  » Mai multe detalii […]

Dă-i un răspuns lui Tu ştii cine sunt eu? - Stiri Transilvania 24 - Stiri online - Evenimente - Noutati Anulează răspunsul