Începe Examenul de Titularizare. Sute de candidaţi pe zeci de posturi

Cei peste 500 de candidaţi care şi-au depus dosarul de concurs pentru ocuparea a 48 de posturi didactice în unităţile de învăţământ din Sălaj vor susţine mâine – 13 iulie, prima probă a Examenului de Titularizare – sesiunea 2022. Centrul de concurs este la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, iar examenul, respectiv proba scrisă, va dura patru ore şi va fi susţinut din 41 de discipline. Conform prevederilor, proba scrisă de la Titularizare începe la ora 9. Candidaţii trebuie să fie prezenţi în sală „cel mai devreme la ora 7 şi cel mai târziu la ora 8”. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susţine proba scrisă. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore numai de către candidatii cu deficiente grave.În toate sălile de concurs vor fi instalate camere audio-video de supraveghere. Rezultatele examenul de Titularizare din 2022 vor fi anunţate în 19 iulie. Depunerea contestaţiilor are loc în 19 iulie, până la ora 21 şi în 20 iulie, până la ora 12, la sediul Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj din strada Unirii numărul 2 sau electronic pe adresa titularizare.2022.sj@gmail.com, iar rezultatele finale vor fi anuntate în 27 iulie. Şedintele de repartizare pentru titularizare încep în 29 iulie, când sunt repartizaţi candidaţii care au obţinut peste 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţie, în sesiunea din 2022. În perioada 18 -19 august are loc repartizarea candidaţilor cu medie peste 7 la Titularizare 2022, perioada determinată, în posturi de suplinire. Repartizarea candidaţilor cu note sub 7 la Titularizare, ori care au dat examenul în anii anteriori, are loc în perioada 23-24 august.

48 de posturi vacante – titularizabile

La nivelul judeţului Sălaj sunt disponibile 48 de posturi vacante pentru angajare – perioadă nedeterminată. De cele mai multe posturi titularizabile beneficiază: învăţătorii – opt locuri, profesorii de educaţie fizică şi sport – patru locuri, profesorii de matematică – trei locuri şi educatoarele – trei locuri. De asemenea, sunt disponibile pentru o perioadă determinată 674 de posturi netituralizabile din care 492 incomplete şi 182 complete. Pentru angajarea pe perioadă neterminată – titularizare candidaţii trebuie să obţină minim nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată – suplinire, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci), atât la proba scrisă cât şi la inspecţie.

foto cu caracter informativ

One Thought to “Începe Examenul de Titularizare. Sute de candidaţi pe zeci de posturi”

  1. […] Cei peste 500 de candidaţi care şi-au depus dosarul de concurs pentru ocuparea a 48 de posturi didactice în unităţile de învăţământ din Citeste mai mult […]

Leave a Comment