Sănătatea minții

Daniel Săuca

Probabil cea mai importantă, să zic așa, sănătate în această perioadă extrem de complicată e cea a minții. S-au scris, emis, comis deja mii de păreri, opinii, sfaturi. Duzine de părerologi ambulanți, psihologi cu ștaif ori amatori, medici din mai toate specialitățile, preoți de toate confesiunile, analiști încruntați ori bonomi ne bombadardează cu sfaturile lor, nepunând la socoteală indicațiile sobre și nu de puține ori neconvingătoare ale autorităților. Mass-media oricum abundă în astfel de ziceri. Nu știu cât sunt luate în serios. Risc și eu câteva „indicații” dintr-o perspectivă culturală, din ce am citit de-a lungul anilor. Poate ajută. Poate. Combaterea fricii, spaimei e dificilă și în vremuri de pace. În timpuri tulburi, de război (nu asta ni se repetă, că suntem în război, chiar dacă dușmanul e invizibil?) frica paralizează, întunecă mintea, deformează simțurile, rațiunea o ia razna. Dar și izolarea, recluziunea. O posibilă explicație o găsim și la Pascal: „Nimic nu este așa de greu pentru un om ca de a fi în deplină odihnă, fără pasiuni, fără afaceri, fără distracție, fără o treabă. El simte atunci golul din el, că este părăsit, simte insuficiența lui, dependența, neputința, vidul din el. Din sufletul său vor răsări, fără oprire, plictiseala, melancolia, tristețea, durerea, dezamăgirea, disperarea”. De aici și necesitatea de a face ceva, orice în izolare. Problema e că nu poți să faci ceea ce ai fost obișnuit să faci. Nu poți să citești, de pildă, dacă nu ai avut această obișnuință. E cunoscut, cred, cazul lui Corneliu Coposu: la Râmnicu Sărat a stat cinci ani într-o celulă lată de doi metri și lungă de 3,5 metri. „Singur, a uitat cum se pronunță cuvintele. Între patru pereţi, doar cu foamea şi cu frigul, a rememorat poeziile pe care le știa și a compus altele. Dar n-a putut forma cuvintele decât cu mintea. N-a avut voie nici măcar să le rostească. Iar cuvintele s-au așezat unele peste altele în sufletul lui și au ridicat un zid. După eliberare, a reînvăţat să vorbească la vârsta de 50 de ani” (pressone.ro). E greu de crezut că azi, în epoca Internetului, când în fiecare casă există televizoare, radio, computere, telefoane, unele mai inteligente ca altele, când alimentația e totuși asigurată (România e sigur în cea fastă perioadă din perspectiva civilizației de tip occidental), putem asemăna izolarea de tip totalitar cu cea impusă de pandemia de coronavirus. Teoretic, nu ar trebui să avem spaimele izolării din vremea stalinismului. Și totuși acum o să vedem, printre altele, cât va crește consumul cultural prin mass-media (Internet, tv, radio). Adică dacă românii (și nu numai ei) vor citi mai mult, vor vedea mai multe filme sau piese de teatru sau dacă vor urmări mai multe emisiuni culturale. Nu prea cred dar abia aștept să fiu contrazis. Și atunci, ce e de făcut? Cum asigurăm sănătatea minții? Probabil cum spuneam mai sus: să facem ceva, nu contează ce (în limitele legii și bunului-simț)! Și ceea ce nu suntem obișnuiți să facem.

Alte articole

Leave a Comment