România, bâlciul deșertăciunilor

Suntem un popor căruia prezentul i-a pus, ca o pecete, un diagnostic grav cu prognostic sumbru. Ne trăim bucăţica de viaţă dăruită de Dumnezeu într-o țară ajunsă în pragul disperării şi depresiei, parte dintr-o Europă de-a dreptul răhăţită pe ea. De frică, de neputință, de prea mult efort pentru a mai salva ceva ce de fapt, nu mai există. Planeta care ne găzduiește bătrânul continent se roteşte invers. Dăm tot mai des şi accentuat rateuri, de la copil la bătrân, mânați de sentimente, trăiri și lucruri pe care Providența, Universul și evoluția, nu le-au așezat în rețeta-OM la ceasul genezei.

Revenind la nivelul micro, România (şi nu “românica” cum spun proştii), trăiește zbuciumul nedrept al unor vremuri care răscolesc pământul și odată cu el, morții noştri dragi, ajunşi într-o lume mai bună luptând pentru ca tocmai lumea pe care o părăseau prin atâtea sacrificii, terminând cu cel suprem, să fie ea însăși una cu adevărat bună. România, bolnavă și neputincioasă, a rămas fără oamenii-medicament care i-ar mai putea salva pe cei mulți, îmbolnăviți fără vreo vină și nevoiți să trăiască într-un spațiu în care aproape totul este profanat sau otrăvit. De minciună, hoție, ură, prostie și micime sufletească. Este un război în metastază viața asta, a noastră, a românilor iar noi, cei mulţi, suntem carnea de tun a celor care trag sforile şi se sfâşie între ei.

Cei care ne conduc la nivel înalt sunt în stare să-și muște propriile trupuri, dacă ar știi sigur că din mușcătura aia, iese un profit. De multe ori, în toiul luptelor pentru ciolan, bănet, putere, se trezesc… murind din senin. Constată că le crapă inima brusc, într-o clipire şi vai, nu mai e nimic de făcut, aţa-i gata, viaţa-i dusă. Pentru ce toate cele comise, minţite, hoţite, mârşăvite? La ce bun toate acestea? Nu mai există campanii electorale, există campanii canibaliere, nu mai există act de justiţie există doar acte de răzbunare la cel mai înalt nivel. Poliţe plătite literalmente în stil mafiot, şi capital câştigat exclusiv prin punerea la pământ, ori dacă se poate, în pământ, prin orice mijloace, a adversarului. Orice, în afara unei lupte oneste.

Am ajuns în situația în care lupta a devenit atât de anacronică încât noi, ăștia mici, neașezați în marile socoteli, suntem aproape fără de șansă la un trai mai bun. Televiziunile se întrec și ele în mizerii. În studiourile în care ieri ploua cu scuipat, astăzi vezi periaje şi pupături greţoase. Oamenii care ieri își înjurau ca la uşa cortului partenerii de dialog, astăzi le culeg acestora scamele de pe reverul hainei. În partide, cuvântul dezastru este un termen perimat deja; probabil nu mai există un superlativ care să arate adevărata mocirlă care se erijează astăzi, fudulă, incompetentă şi impotentă, în “suflare politică”. Nu mai avem parte de altceva în afară de cătuşe, denunţuri pe bandă rulantă, arestări. De miniştri care ne spun ciocul mic şi munciţi pe doi lei sau care ne învaţă că drepturile omului sunt un lux.

Ce mai caută hidoşii ăştia în fruntea acestei ţări, după astfel de declaraţii? Caută ce caută şi ceilalţi, de la mic până la mare, că una li-i cununa. Spaţiul “şengăn”, şmercher şi coios altădată, ne dădăea cu tifla, rotindu-şi ochii peste cap că nu îndeplinim “condiţiile vieţii” pentru a face şi noi parte din el a ajuns, în fapt, o himeră. Un fum care s-a risipit. De vreme ce sub geamul sediului bubuie rucsacul terorist, eşti nul la propriu,nu mai există nicio raţiune pentru care mai respiri, ca for, în forma în care existai la începuturi, chiar dacă juridic exişti, în fapt eşti amintire. În rest, nouă, românilor, nu ne mai rămâne decât să încercăm să ne trăim vieţile făcând pe cât posibil abstracţie de valurile de noroi care vin, ciclic, peste noi. Să ne bucurăm de micul nostru univers, de familie, de copii, de părinţi, de lucrurile aparent mărunte pe care le facem zi de zi dar care, de fapt, sunt nobile, uriaşe pe lângă faptele mărunte şi hidoase pe care cei mari, veniţi să ne dea bună-ziua la televizor, şi-atât, le comit zi şi noapte. Să facem alegeri înțelepte, benefice, chiar dacă de multe ori simplitatea lor ne sperie. Alegerile să fie pentru noi și pentru cei pe care îi iubim.

Viața e pe zile, iar cei care au reușit, cum – necum, să ajungă să ne conducă destinele, nu mai merită prea mult timp, încredere sau efort venite din partea noastră. Le-au avut de atâtea ori mereu le-au luat ca pe un lucru meritat, le-au folosit și ne-au întors același spate mereu.

Leave a Comment