Iată-ne pe ultima turnantă din campania referendumului de demitere, sau de (re)confirmare a preşedintelui.Toate energiile naţiei sunt consumate în acest joc. Jucăm într-un campionat (politic) european şi din nepăsare am atras atenţia prin „interpretarea” diferită a regulilor de calificare. Mass media, atât din ţară cât şi din Europa, toacă zilnic subiectul. Oficialii europeni (din toate blocurile politice) se răţoiesc şi ne ameninţă înclusiv cu cartonaşul roşu. Mimăm nepăsarea care ne poate costa enorm. Scopul real este greu de desluşit. Electoratul, nici măcar nu este interesat dacă există vreunul. Din păcate acesta este, la noi, modul de a face politică. Politica (polis=cetate), este arta de a guverna în interes public (Dex), este arta posibilului (Bismarck) sau poate fi comparată cu pendulul ale cărui balansuri, între anarhie şi tiranie, sunt întreţinute permanent cu iluzii (Einstein). Ceea ce se întâmplă în România de câteva săptămâni a depăşit cu mult graniţele unor confruntări politice democratice. Situaţia (teoretic) este mai aproape de o „stare de război”decât de confruntări politice într-o ţară europeană, iar în război, ca şi-n dragoste, nu există reguli (care nu pot fi încălcate). Chiar dacă „scopul scuză mijloacele (dar numai -n.a.) atunci când este vorba despre o cauză nobilă”(N. Machiavelli), neindentificarea scopului nobil lasă neacoperite nedumeririle noastre. Idei năstruşnice şi contradictorii amplifică impresia haosului în care ne aflăm. Deunăzi, un artist-politruc-parlamentar sărea sus şi tare că poporul nu are capacitatea de a decide prin referendum (în anumite probleme care-l privesc) ci doar ei, elita, sunt lăsaţi de Dumnezeu să decită pentru norod. Nu cred că actualii artişti politruci se ridică măcar până la poala somităţilor din arta teatrală şi cinematografică, a neamului, de altă dată. Poate de aceea s-au şi rătăcit prin politică.// Pentru că suntem înainte de referendum, am să prezint o pildă din filmul Columna -1968 (regia: Mircea Drăgan, scenariul:Titus Popovici). După trădarea lui Bastus (Gh.Dinică) şi căderea Sarmisegetuzei (anul106), un grup de daci liberi, sub conducerea lui Gerula (Ilarion Ciobanu), avându-l alături pe nepotul lui Decebal, duceau acţiuni de gherilă împotriva romanilor din castru. Într-un decor de iarnă geroasă, scena (la care ne vom referi) prezintă momentul în care Gerula, aflat in fata Marelui Şef al unor triburi migratoare, se oferă să lupte alături de barbari, în schimbul dreptului de judecată asupra şefului castrului, Tiberius (Richard Johnson). Acesta a fost romanul care a taiat mâna dreaptă şi capul lui Decebal (Amza Pelea), ultimul rege al dacilor. Şi spune Marele Şef (care înfofolit in blănuri se legănă pe un balansoar improvizat în pădure): „Luaţi-l pe şeful castrului şi plecaţi unde-ţi vedea cu ochii!” Îl mai îintreabă pe Gerula: „Aici, vara, iarba este grasă?” Gerula a plecat îngândurat. Era într-o situaţie încurcată. De o parte erau romanii conduşi de Tiberius, cei care au distrus Sarmisegetuza, au ars cetăţile şi aşezările dacilor, însă după terminarea războaielor au format Dacia Felix generând condiţii pentru naşterea unei noi civilizaţii. De cealaltă parte erau barbarii migratori care ar fi trecut prin foc atât aşezările romanilor cât şi pe cele ale dacilor liberi care stăpâneau încă teritorii întinse, necucerite de romani. Avea în faţă două situaţii, amândouă rele, însă judecata nu putea fi decât una. A cerut cetei de tineri daci să lupte alaturi de romani. Aceştia au rămas înmărmuriţi. Au fost crescuţi şi instruiţi să lupte până la moarte împotriva romanilor invadatori, iar acum li se cerea să lupte alături de aceştia împotriva… barbarilor. Decizia trebuia luată. Nepotul lui Decebal a dat poruncă şi ceata dacilor liberi s-a alătură romanilor tranşând victoria.// La fel ca şi dacii, românii au de ales la referendum între două …. rele. Vor avea ei luciditatea judecăţii dacilor pentru a alege răul cel mai mic?
Alexandru Lapusan
Referendumul adevărului III – Judecata dacilor
