(Re)deschidem școlile?

Daniel Săuca
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat marți că lumea se confruntă cu o „catastrofă generațională” din cauza închiderii școlilor în timpul pandemiei și a spus că aducerea elevilor înapoi, în siguranță, în sălile de clasă trebuie să fie o „prioritate de top”, a transmis Reuters (citată și de hotnews.ro). La mijlocul lunii iulie școlile erau închise în aproximativ 160 de țări, afectând peste un miliard de elevi și studenți, în timp ce 40 de milioane de copii au pierdut din cauza închiderii grădinițelor. După cum se poate vedea, problema închiderii școlilor și universităților e una globală. Ce-i de făcut? Putem aduce în condiții de siguranță elevii, studenții și profesorii în clase și amfiteatre? Continuăm doar cu învățământul online? Premierul Ludovic Orban a declarat că „pregătim deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil. Când vom avea toate datele pentru a furniza o informație corectă care să permită elevilor, profesorilor, părinților să se pregătească pentru noul an școlar. Când se vor finaliza analiza și toate scenariile le vom prezenta public. Suntem în 3 august” (digi24.ro). Reprezentanți ai asociaților de elevi au cerut autorităților să prezinte un plan concret privind anul şcolar 2020-2021. Nu de mult, Academia Română a comunicat un punct de vedere privind învățământul online, afirmând, printre altele, că „generalizarea învățământului online poate compromite întregul sistem de educație atât prin consecințe directe asupra calității, cât și prin cerințele legate de asigurarea echitabilă a accesului tuturor elevilor/ profesorilor la infrastructura performantă (platforme, comunicare, tablete, calculatoare etc.), care, în acest moment, este, din păcate, deficitară” (acad.ro). Ce fac alții? Nemții au deschis deja școala într-un land din nordul țării. „Dacă se va înregistra un nou val de infectări, în Germania nu decid şcolile ce este de făcut ci inspectoratele sanitare locale. Acestea vor decide dacă se va plasa o clasă în carantină sau se va închide o şcoală sau alta. Clasa politică este însă de acord că măsurile ample de închidere a şcolilor, aşa cum s-a întâmplat în timpul lockdown-ului, trebuie evitate pe cât posibil” (dw.com/ro). Firește, România nu-i Germania. Sunt curios ce decizii vor lua stimabilii de la guvernare, în plină campanie electorală. În opinia mea, ar merita să deschidem parțial școlile. Să combinăm, adică, învățământul clasic cu cel online, în funcție de resurse, dotări și de regiuni/județe. Sunt prea mari riscurile? În România, unde nu se respectă de obicei nimic, destul de probabil. Dar, riscul cel mai mare e generalizarea așa-zisului învățământ online. Vom pierde, poate definitiv, generații întregi de elevi și studenți. Iar nici profesorii nu se vor simți mai bine…

Alte articole

One Thought to “(Re)deschidem școlile?”

  1. Anonim

    de ce profesorii nu fac pregatire in aceasta perioada? sa invete cu profesorii de informatica cum sa predea online !!!
    iau salar si nu fac nimic !! si la toama o sa se cace pe ei ca nu sunt pregatiti !!

    si de ce nu a fost scoasa religia din scoli? avem destule biserici si preoti care sa o predice pentru doritori !! cine vrea religie are de unde alege, avem de 10-15 ori mai multe biserici ca si scoli unde sa se duca sa studieze religia, cu adevarati profesionisti !!

Leave a Comment