Politica, religia și societatea

M-am săturat de ura care macină religiile, sunt sătul să îi aud pe cei care spun că doar religia lor este dreaptă, dar mai sătul de cei care încearcă s-o impună celorlalți. Îl respect pe ortodox, pe greco-catolic, pe musulman, budist, catolic, reformat sau ateu, la toți le respect calea. Nu mă interesează dacă un om se roagă la un bolovan. Este fix problema lui. Important este ca acel om să fie bun și să nu mă oblige să mă rog și eu la bucata aia de piatră. Cred că toți avem loc sub soare și mai important este să fim preocupați de valori, să ne respectăm în societate și să nu ne dăm în cap. Unii dintre noi ne aflăm în perioada de post. Mi-am dat seama că cel mai simplu este să nu mănânci carne, să nu bei alcool, dar mult mai greu este cu vorba și cu fapta. Nu mai știu cine a spus că, în primul rând, în post este important să nu ne mâncăm între noi și nu ce băgăm în gură. Sunt total de acord. M-am săturat nu doar de politică, de orgoliile cumplite ale unor politicieni, ci și de orgoliile umflate ale ultrareligioșilor, care încearcă să ne spună că numai drumul lor este drept, corect și sigur. N-am învățat de-a lungul secolelor că multe războaie, mult prea multe, s-au născut din intoleranța religioasă și politică. Același lucru se întâmplă fix și în politică. Politicianul își laudă partidul, îl prezintă ca fiind cel drept, imposibil de corupt, cel mai cel. Din păcate, traseistul politic nu mai are remușcări, iar dacă apare vreun politician corect, care spune lucrurilor pe nume chiar și în propriul partid, este înlăturat rapid, este pus cu botul pe labe. Numai că și politica este exact oglinda societății. O s-o spun mereu. Tare mi-aș dori să nu mai fim atât de răi, de orgolioși și vanitoși, să înțelegem că toți avem o singură destinație, că nu o putem evita și tocmai de asta ar trebui să alegem drumul cel mai frumos, să nu facem rău, ci să construim frumos.

One Thought to “Politica, religia și societatea”

  1. […] oblige să mă rog și eu la bucata aia de piatră. Cred că… Articolul Politica, religia și societatea apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment