Normalitatea. Faza „derbedeilor”

Daniel Săuca

Un turco-tătar, profesor, istoric, Kemal Hașim Karpat, a afirmat în „Sinteza”, intervievat de Marius Avram, că „dușmanii (României) sunt românii înșiși”. Teza nu e nouă. Poate direcția: „Eu sunt turc, mi-am petrecut cel puțin două treimi din viața mea în America. Dar eu sunt născut aici, în Dobrogea. Sunt de origine turcă și eu apreciez poporul român din punct de vedere obiectiv. E un popor dotat, isteț, inteligent, inovator, artistic, însă nu se apreciază așa cum trebuie și oscilează între un complex de inferioritate și unul de superioritate”. În continuare, profesorul a declarat că poporul român „are toate calitățile să fie ceva frumos, dar să fie simplu, să se cunoască pe sine însuși, să-și cunoască istoria așa cum trebuie, nu istoria inventată de unul sau de altul, ca să servească regimului. Deci, eu vorbesc de o viață normală și românul are nevoie de normalitate și e capabil de asta”. Expuse astfel, de un „străin”, vorbele citate pot deveni interesante pentru cei care tânjesc după „normalitate”, după un echilibru, atât de necesar, în spațiul public și nu numai. Să ne cunoaștem istoria „așa cum trebuie” (câți dintre noi cunosc, în datele esențiale, nepervertite ideologic, istoria României?), să avem o „viață normală” (oare ce înseamnă asta în 2015 în „Grădina Maicii Domnului” sau în „patria lui Dracula”?), să ne cunoaștem pe noi înșine (pe Facebook?)… Încurcate sunt și căile luptei românilor cu ei înșiși (dacă e să folosim expresia de mai sus). Un trist exemplu e și nefericita zicere a academicianului Nicolae Breban. Marele scriitor ar fi afirmat, într-o ședință academică, nici mai mult, nici mai puțin, că „derbedei” gen Patapievici „ar trebui împușcați”. Scandalul e cât casa (poporului). G. Liiceanu, A. Pleșu și alții au reacționat, ferm sau ironic, internetul fierbe, spadasini și pistolari se duelează… Cine a înjurat și cine nu poporul român, cine și cât a făcut pentru cultura română, ce rol (mai) are Academia, de ce nu se delimitează de afirmațiile (oricum, scandaloase, ale) lui N. Breban etc. Să ne întoarcem la zicerile d-lui Kemal Hașim Karpat: „eu vorbesc de o viață normală și românul are nevoie de normalitate și e capabil de asta”. Poate asta e „normalitatea” la noi, blestemul (scris, apăsat, de destui autori, mai mult sau mai puțin celebri) lucrului neterminat (care nu e, firește, „lucrul bine făcut” prezidențial), al zarvei continue, al înjurăturii cu flegme în public, al datului cu părerea endemic, blestemul extremelor (nu e bine nimic vs. e bine totul)… Echilibrul, normalitatea rămân, din păcate, utopii, speranțe pentru tot mai mulți români. Iar „derbedeii” (nu e cazul d-lui Patapievici, chiar dacă poți să nu fi de acord cu scrieri sau afirmații ale d-sale) nu se manifestă numai în politică. E plină țara de ei… Să încheiem, totuși, într-o notă optimistă cu inegalabilul G. Becali (a cărui lipsă am resimțit-o profund): „E numai mâna lui Dumnezeu. Cum să stai altfel în pușcărie și să iei trofee. Stai în pușcărie și pac, 30 de milioane. (…) Mă gândesc la primăvara Ligii Campionilor. Iau șapte jucători, pe patru îi curățăm. Îmi fac cruce și îmi dă Hristos campionatul. Îmi dă 30 de milioane!” Nu știu dacă dl. Kemal Hașim Karpat a citit aceste afirmații…

Alte articole

2 Thoughts to “Normalitatea. Faza „derbedeilor””

  1. Anonim

    Foarte frumos articolul.

  2. Anonim

    Ați „resimțit profund” lipsa lui Becali Ghe.? Mă rog…

Leave a Comment