Moralitate și depresie. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca

Nicolae Manolescu și-a citit Dosarul de Urmărire Informativă: „Nu pot să închei fără următoarea constatare: nu vecinii de bloc sau oamenii întâlniți întâmplător m-au procopsit cu cele mai penibile denunțuri, ci unii dintre colegii mei de breaslă, scriitori, și unii dintre foștii mei dascăli și colegi de universitate. I-am identificat pe cei mai mulți. Dar nu sunt eu acela care să le dea numele în vileag. Aștearnă-se peste ele uitarea meritată!” (romanialiterara.com). Oare, azi, când trăim în libertate, starea morală a nației e mai bună decât în comunism?
„7 din 10 participanți la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România declară că, în prezent, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Factorul care își pune cel mai mult amprenta asupra echilibrului lor psihic este faptul că muncesc prea mult și simt că au intrat într-o zonă de burnout, aproximativ o treime dintre respondenți marcând acest răspuns. Următorul motiv este legat de faptul că nu câștigă suficient pentru cheltuielile pe care le au. 20 la sută nu se simt apreciați la locul de muncă, iar 13 la sută spun că sunt afectați de diverse probleme pe care le întâmpină în viața personală” (libertatea.ro). O posibilă explicație și pentru ceea ce se întâmplă la noi din perspectiva „relațiilor” dintre angajați și societate. O altă posibilă explicație, mai jos.
„În ajunul Zilei mondiale a sănătății mintale, un nou sondaj Eurobarometru privind sănătatea mintală arată că nouă din zece respondenți (89 la sută) consideră că promovarea sănătății mintale este la fel de importantă ca promovarea sănătății fizice. În același timp, mai puțin de jumătate dintre respondenți sunt de acord cu afirmația că persoanele cu probleme de sănătate mintală beneficiază de același nivel de îngrijire ca persoanele care suferă de o afecțiune fizică. În plus, aproape jumătate dintre respondenți (46 la sută) s-au confruntat în ultimele douăsprezece luni cu o problemă emoțională sau psihosocială, cum ar stările de depresie sau anxietate. Potrivit sondajului, mai mult de jumătate (54 la sută) dintre respondenții cu probleme de sănătate mintală nu au primit ajutor din partea unui profesionist. Aceste rezultate arată că este esențial să se continue eforturile depuse în domeniul sănătății mintale la nivelul UE” (ec.europa.eu). Oare vom putea discuta, fără violențe de limbaj, despre „epidemia” bolilor mintale? Și, mai ales, se va face ceva concret, bine și în acest sens?

2 Thoughts to “Moralitate și depresie. Noi fragmente din haos”

  1. […] Daniel Săuca Nicolae Manolescu și-a citit Dosarul de Urmărire Informativă: „Nu pot să închei fără următoarea constatare: nu vecinii de bloc sau oamenii întâlniți întâmplător m-au procopsit cu cele mai penibile denunțuri, ci unii dintre colegii mei de breaslă, scriitori, și unii dintre foștii mei dascăli și colegi de universitate. I-am identificat pe cei mai mulți. Dar nu sunt eu acela care să le dea numele în vileag. Aștearnă-se peste ele uitarea meritată!” (romanialiterara.com). Oare, azi, când trăim în libertate, starea morală a nației e mai bună decât în comunism?… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Manolescu a fost turnat că umbla noaptea în curul gol prin grădină cică, făcea meditație transcedentală . De aceea nu face valuri cu denunțătorul !

Leave a Comment