Am avut ocazia să privesc „pe viu” meciul de fotbal, dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti. Sunt stelist, mărturisesc, însă iubesc fotbalul, în general. Astfel, în anii de studenţie (2003 – 2007), am fost prezent la multe meciuri ale „alb-negrilor”, indiferent că era vorba de fotbal, baschet, handbal masculin sau feminin. Chiar şi la unele meciuri de volei, deşi atmosfera nu era nici pe departe cea de la fotbal, baschet sau handbal feminin. „U” mi-a rămas în suflet.
Din păcate, spun astfel, fiindcă suntem ardeleni înainte de toate, Universitatea trece printr-o perioadă critică şi este destul de previzibil că „U” va retrograda. Nu mi-aş dori, însă problemele financiare, destul de mari, cu care se confruntă clubul şi situaţia din clasament, nu face decât să toarne şi mai mult plumb în ghetele jucătorilor, de la o etapă la alta. Clujul nu a arătat nimic în jocul cu Steaua. Şi asta, în ideea în care „roş-albaştrii” au avut o evoluţie modestă faţă de partida cu Ajax. Jucătorii lui Ionel Ganea (nu foarte iubit de suporterii clujeni) s-au apărat pe două linii mai mult de 70 de minute şi au aşteptat greşeala, dar nu le-a ieşit tactica.
Prezenţa în tribunele „Cluj Arena” mi-a dat ocazia să văd, în premieră, cum un club de fotbal, ajuns la marginea prăpastiei din cauza problemelor financiare, aşteaptă mila spectatorilor. Au fost confecţionate cutii din carton, pe care le-au instalat în tribunele stadionului, în care spectatorii să doneze bani pentru „U”. Înaintea partidei şi în pauză au fost persoane care, chiar s-au plimbat cu acele cutii prin tribune, ca suma strânsă din donaţii să fie cât mai mare.
Iniţial, am avut impresia că sunt bani pentru bugetul clubului. Am aflat însă, ulterior, că banii strânşi vor fi folosiţi pentru trei proiecte, unul dintre ele, şi poate cel mai important, fiind ridicarea statuii „dr. Mircea Luca”, legendarul număr 5 din apărarea Universităţii.
Cu riscul de a nu fi în asentimentul suporterilor clujeni, nu ştiu dacă, în această perioadă, „U” Cluj are nevoie tocmai de proiecte. Mai degrabă de soluţii pentru supravieţuire, pentru a continua o tradiţie şi o istorie începută în urmă cu 94 de ani. Legendele trebuie respectate, chiar şi după moarte, dar un club trebuie să „trăiască” şi după dispariţia legendelor.
Din păcate, acea imagine a deşertăciunii instalată la „U” va persista şi în viitorul apropiat, chiar şi cel îndepărtat, atâta timp cât autorităţile locale clujene par, mai degrabă, indiferente decât interesate de stiuaţia critică de la „U”. Atâta timp cât şi UBB-ul ignoră această situaţie, iar oamenii cu potenţial din Cluj au uitat de mândria şi de „simbolul unor inimi româneşti” este aproape imposibil de crezut că „U Cluj nu moare”.
Chiar dacă sunt stelist, am rămas extrem de impresionat de atmosfera creată în tribune de fanii clujeni. Nu ascund faptul că am fost martorul unor comportamente huliganice din partea unor suporteri (pădure fără uscături nu există), dar superbul imn al lui „U” şi „Gaudeamus”-ul dinaintea partidei m-au emoţionat atât de mult, încât, pentru câteva clipe, chiar m-am simţit „unul de-al lor”. De ce nu, poate, chiar sunt unul dintre suporterii acestei echipe.
Tocmai pentru această galerie superbă, pentru aceşti fani care încearcă, prin orice mijloace, să ţină în viaţă „U”, echipa clujeană merită să rămână în Liga I. Probabil, voi fi considerat subiectiv, fiind ardelean, dar o atmosferă cum este cea creată, aproape meci de meci, în tribunele „Cluj Arena”, foarte rar poate fi văzută pe alte stadioane.
În urmă cu mulţi ani, orice fan adevărat al Universităţii rostea: „Mamă te iubesc, dar nu ca pe U”, apoi a apărut „Clujul suntem noi”. La începutul lui 2012, s-a auzit deja: „U Cluj nu moare”, iar în acest an s-a cântat tot mai dest: „Sfârşitul nu-i aici”.
Cu sau fără cutia mile din tribune, „U” Cluj nu trebuie să moară.
Marius Morar
