Pentru zălăuani cel puţin, aceasta este denumirea completă a unui minister care ne „sprijină” consistent în rezolvarea, chiar și temporară, a problemei traficului greu din Zalău . Amploarea pe care „Fenomenul Centura” a luat-o în ultima vreme, a determinat şi autorităţile locale şi judeţene să accelereze găsirea unei soluţii, fie ea şi temporară, pentru ca traficul greu să iasă de urgenţă din oraş, şi să se desfăşoare aşa cum este firesc, normal şi mai ales sigur, pe un traseu cât de cât ocolit. Primarul zălăuan a început să bată drumurile la Bucureşti, unde din zece „boşi” cu care se întâlneşte, nouă sunt sclifosiţi sau habar nu au unde e Zalăul pe hartă, Prefectul convoacă Primăria, Poliţia şi Armata la discuţii urgente, pentru a găsi împreună o soluţie. Fiecare se agită cum poate, mă refer la cei din interiorul judeţului. Trebuie să ştiţi că deja lucrurile nu mai depind în totalitate de ei, cu atât mai puţin de noi, ăştia mai mici şi care suportăm zilnic acest coşmar. Dincolo de judeţ însă, durere acută în zona coatelor! Aflăm mai nou că onor Ministerul Transporturilor a dat ochii peste cap şi a spus un „nu” hotărât ideii salutare, privind devierea traficului greu, cel puţin până la găsirea unei soluţii mai bune. Nu ştiu câţi din reprezentanţii acestui minister au habar despre coşmarul de zi cu zi şi noapte de noapte, al zălăuanilor, cu precădere cel trăit de cei care locuiesc pe străzile pe care traficul greu huruie şi duduie non stop, caîntr-un interminabil cutremur de pământ. Aflu deunăzi, că unui om de pe Kossuth i-a căzut, la propriu, tavanul în cap- cauza pe care bietul om o invocă şi care pare una verosimilă, este traficul greu care i-a nenorocit structura şi stabilitatea pereţilor. Nu ştiu, în procente, cât are idee Ministrul Transporturilor despre ceea ce se întâmplă în Zalău, datorită lipsei şoselei de centură, în primul rând. Ne vom chinui în zilele care urmează să aflăm care este argumentul pentru care acest minister, în ciuda tuturor rugăminţilor, adreselor, deplasărilor şi milogelilor celor din Zalău sau de la judeţ, refuză să ne sprijine, să ne ajute să punem în aplicare o soluţie care pentru noi, zălăuanii, este în acest moment vitală. Din moment ce tirurile intră cu toată viteza în oraş şi se opresc în prima clădire pe care o întâlnesc, făcând prăpăd în calea lor, de vreme ce casele oamenilor, parcul central, străzile şi şoselele crapă, la propriu, sub roţile mastodonţilor, avem tot dreptul să considerăm o necesitate stringentă devierea acestui trafic blestemat pe o rută ceva mai firească, din judeţ. Ar fi câţiva kilometri în plus de parcurs, vreo cinsprezece poate. Nu avem însă cum să stabilim câte vieţi ar putea fi salvate, câte pagube materiale ar putea fi evitate, câţi oameni şi-ar trăi vieţile mai firesc, mai normal şi mai lipsiţi de „sabia” acestui trafic, care stă deasupra lor şi a caselor în care locuiesc. Nu ştim nici câţi din cei care încasează salarii uriaşe, proaspăt mărite mai nou, din acest minister, au venit vreodată la Zalău, în vizită sau împinşi de vreun puseu al datoriei faţă de funcţia pe care o au sau faţă de oamenii păe care îi reprezintă. Pe mine, ca zălăuan, funcţionarii şi consilierii, cu ministrul din fruntea lui, nu mă reprezintă. Nu simt că au vreo utilitate de vreme ce o asemenea cerinţă nu este băgată în seamă de ei. Nu contează nici zecile de adrese, petiţii semnate de locuitorii oraşului, scrisori şi drumuri dus-întors către Bucureşti. Probabil mai sunt necesare câteva tragedii pentru ca cei care au puterea de decizie şi care ne reprezintă acolo, în fruntea ministerelor şi a ţării, să arate că au un rost, altul decât acela de a-şi peria, fiecare cum poate, propriile interese. Mulţi dintre noi am fost tentaţi să aruncăm anatema cea mare pe spatele celor care conduc acest judeţ. Au şi ei vina lor, şi nu e deloc mică. Însă dacă ei s-au trezit, şi chiar şi aşa, mai târziu, totuşi, fac ceva şi se agită fiecare cum poate să arate că nu suntem chiar ai nimănui, iată că şefii de pe malul Dâmboviţei, cei care au mai rămas prin birouri în această perioadă, strâmbă din nas şi spun nu. Vrem să le spunem că ceea ce ştiu despre noi este corect : Da, aici se face cea mai bună palincă. Dar palinca asta e făcută, în mod cu totul surprinzător, de oameni. Prin urmare, în Zalău există viaţă, fiind un oraş locuit, dotat cu Primărie, şcoli, licee. Este, ca să zicem pe înțelesul lor, un fel de municipiu. Poate fi localizat pe hartă, fireşte, cu degetul, că altfel e mult prea greu, undeva în partea de nord-vest a României, şi face parte integrantă din această ţară pe care ei o reprezintă şi pentru care sunt plătiţi să găseasă soluţii. Dacă nu sunt capabili să le găsească, măcar să le susţină pe cele gata găsite, care până una alta, bune sau mai puţin bune, sunt cele care se impun acum mai mult ca oricând.
