Măcelul de pe Naţional Arena

Când mă gândesc la meciul de sâmbătă de pe Naţional Arena, dintre România şi Ungaria, prima imagine care îmi sare în minte este cea a suporterului clujean lovit cu bestialitate de forţele de ordine. Ştiam şi simţeam că spiritele se vor încinge în tribune, iar lucrurile vor degenera, pentru că disputele dintre cele două naţiuni, indiferent de sport, dar mai ales în fotbal, au depăşit întotdeauna limita rivalităţii. Este inadmisibil, groaznic şi de neînchipuit că un suporter român poate fi „măcelărit” pe un teren de fotbal chiar sub ochii fiicei sale de 14 ani. Nu cred că exagerez deloc spunând că a fost „măcelărit”, pentru că multe dintre scenele care au avut loc în tribune la partida de sâmbătă au fost desprinse parcă dintr-un film horror. A fost ceva sinistru. Sunt scene pe care, din păcate, le-a văzut o ţară întreagă, le-au văzut tineri, copii şi părinţii acestora care, după ce au privit acele imaginile, cu siguranţă s-au întrebat de ce atâta violenţă şi care este miza pentru care se poate ajunge la un adevărat război în tribunele celui mai mare stadion din România.
Se ştia dinaintea meciului că vor fi incidente, însă, nimeni nu se aştepta ca lucrurile să degenereze într-un asemenea mod. Faptul că firma de pază a reziliat contractul cu Federaţia Română de Fotbal (nici nu ne interesează dacă s-a făcut sau nu pe cale amiabilă) nu îi încălzeşte cu nimic pe cei 46 de suporteri, bărbaţi şi femei, care au ajuns la spital în timpul meciului. Unde au fost forţele de ordine când ultraşii maghiari au aruncat petarde şi fumigene pe teren încă dinaintea partidei? Unde au fost reprezentanţii firmei de pază când ungurii au rupt gardul de la Tribuna I? Sau, dacă ei au fost cei care au incitat la violenţă, de ce nu s-au luat măsuri doar împotriva lor?
Arătăm cu degetul spre suporterii maghiari, dar nu vrem să vedem şi bârna din ochii noştri. S-a vorbit foarte puţin despre gestul făcut de Rafael, noul solist vocal al trupei Iris (care nu va putea fi comparat niciodată cu Cristi Minculescu), tocmai cel care cântă imnul echipei naţionale. Invitat de preşedintele Burleanu la tribuna VIP, Rafael nu a avut nicio reţinere la finalul partidei când le-a arătat scene obscene fanilor maghiari cu mâna în care ţinea drapelul României.
A fost, poate, cel mai „sângeros” meci disputat până acum în România între două reprezentative. A fost ca un „film” în care te pui în fotoliu alături de ceilalţi membri ai familiei, chiar şi copii, pentru că nu era un film interzis minorilor, dar în care, brusc şi dintr-o dată se dă totul peste cap şi apar scene de neînchipuit, despre care încerci să le spui celor mici că nu sunt de văzut, trimiţându-i la culcare. Greul vine, însă, în dimineaţa următoare, când trebuie să-i oferi copilului răspuns la nişte întrebări de genul: „Tată, acela chiar a fost un meci de fotbal? De ce m-ai trimis la culcare, pentru că s-au bătut atâţia oameni?”. Da, tată, a fost un meci de fotbal, însă unul pe care trebuie să-l uităm cu toţii cât mai curând. Acei oameni, tată, sunt nişte oameni răi, care ar trebui să aibă accesul interzis pe toate stadioanele. Când vei fi mai mare, îţi va explica tata ce înseamnă şi cuvântul „huligan”.

Alte articole

Leave a Comment