Habar nu am cum au reuşit să ne inducă această idee perversă, însă actualii guvernanţi aproape că ne-au convins că, până în 2008, ne-am răsfăţat în huzur, iar acum a venit vremea scadenţei, urmând să achităm nota de plată pentru depravarea din trecut. Indiferent de culoarea lor politică, este neverosimil cum nişte politruci care au pus din greu umărul la distrugerea acestei ţări, au acum tupeul să îşi dezvelească impotenţa în public, explicându-ne că am eşuat tocmai din cauza speranţelor noastre de a trăi mai bine.
După prăbuşirea economiei din anii de după Revoluţie, moment speculat de Ion Iliescu pentru a ne ţine, timp de mai multe guvernări, în cavernele Europei, au venit şi anii 2000. Din acel moment, treptat, economia a început să-şi revină, astfel că românii au început să câştige mai bine. De asemenea, au apărut (ca ciupercile după ploaie) băncile care au dat drumul la credite, stare de fapt care ne-a mai dat o gură de oxigen, iar viaţa părea că începe să respire. Culmea ironiei face că, odată cu venirea la putere a primului matelot al ţării, care ne ura din toţi plămânii Să trăim bine!, speranţele noastre au atins cote paroxistice.
În naivitatea noastră, la acea vreme mai speram în termenul de mai bine, mai speram la o viaţă pe care, fără doar şi poate, o meritam. Mirajul creditelor lejer acordate de bănci, dar şi creşterea uşoară a salariilor, ne-au dat iluzia că putem evada din mizeria socială şi morală în care trăisem până atunci. Ne-am înselat amarnic! În 2007, după ce am fost primiţi, nu fără rezerve, în UE, am început să visăm cu ochii deschişi, să credem că suntem cotă-parte din marea familie europeană. Chiar dacă eram în UE, scriptic, pe un petec de hârtie, cine s-ar fi gândit înainte 2008 că ne vom prăbuşi? Nici cei mai sceptici dintre noi nu aveam puterea să ne imaginăm ce urma să se întâmple, în realitate. Cineva ştia, însă…
Da, Traian Băsescu, care astăzi plânge de mila câtorva milioane de români nefericiţi, preşedintele care, în anul de graţie 2008, în Parlamentul României, se lăuda cu creşterea economică din timpul mandatului său, cu repercusiuni directe în salariile şi pensiile românilor, ştia foarte bine ce urma să se întâmple. Însă a tăcut. Avea nevoie de voturile prostimii, pentru încă un mandat de huzur la Cotroceni. Ei bine, trebuie să fii extrem de naiv să crezi că Traian Băsescu nu ştie foarte bine că de vină pentru prăbuşirea economică din prezent nu sunt de vină cei care au încercat să crească salariile şi pensiile pentru a le face cât de cât decente. Dar, se pare, înfierându-i pe toţi cei care au fost la putere înaintea sa, este singurul lucru care-l mai poate salva.
Este un fel de a spune că ceva îl mai poate salva pe Traian Băsescu, în condiţiile în care popularitatea sa, dar şi a premierului Emil Boc, a ajuns la genunchiul broaştei. Acum, ei dau vina pe ostilitatea presei. Să fim serioşi! Oricât de ostilă ar fi o parte a presei, tot nu se explică cifrele record ale lipsei de încredere în ei. Dimpotrivă, sunt convins că, dacă ei şi-ar fi făcut datoria, nimeni din presă, niciodată, nu ar fi avut puterea de a-i denigra, în timp ce rezultatele sondajelor de opinie ar fi fost cu totul altele. Până la urmă, nu presa este de vină pentru lipsa lor de viziune, pentru incompetenţa lor ori pentru haosul măsurilor Guvernului.
Dacă în urmă cu 20 de ani credeam că suntem un popor blestemat, astăzi, nu pot decât să constat că am avut dreptate. Şi totuşi, cine ne obligă să suportăm nişte conducători ipocriţi, fără viziune, incompetenţi, corupţi până în măduva oaselor şi, culmea ironiei, foarte mulţi dintre ei aproape analfabeţi?