De astăzi, încă o taxă în factura de energie electrică

De astăzi, încă o taxă în factura de energie electrică

Luna Păcălelilor debutează, pentru români, cu o nouă surpriză care e mai mult o glumă proastă. Începând de astăzi, consumatorii casnici de energie electrică vor plăti lunar cu 4,5 la sută mai mult decât până acum. Creşterea este cauzată de introducerea, de la data de 1 aprilie 2011, a unui cost suplimentar, respectiv, a unei taxe, cum a fost şi în cazul celei pentru radio şi televizor, pentru sprijinirea producătorilor de energie care poluează mai puţin.

Din cele declarate ieri de directorul Agenţiei pentru Furnizarea Energiei Electrice din Zalău, Gavril Talpoş, această contribuţie, de cogenerare de înaltă eficienţă, nu este inclusă în preţul energiei, ci reprezintă o taxă suplimentară. Banii intră în contul producătorilor de energie electrică şi termică, dar noi suntem obligaţi să facem acest serviciu. Potrivit hotărârii de Guvern, colectarea acestui fond se realizează şi de către entităţile cu capital de stat şi de către cele private.

Contribuţia pe care o plătesc, de astăzi, consumatorii casnici este de 0,0185 lei (fără TVA) pentru un kilowatt. Un consumator care are de achitat valoarea a 100 de kW va plăti cu 1,85 de lei (fără TVA) mai mult decât luna trecută, respectiv, cu puţin peste doi lei ( cu TVA). Consumul mediu al abonaţilor casnici din judeţ, după cum a apreciat Gavril Talpoş, este de 100 kW, respectiv de 3 kW într-o zi. În Sălaj, sunt 100.000 de consumatori casnici, din care o treime, adică 32.000-35.000 de clienţi, sunt încadraţi la tariful social, respectiv, cu un consum mai mic de 90 kW pe lună. Peste 30.000 de familii din judeţ sunt cuprinse la tarif cu abonament, cu rezervare. În medie, a explicat directorul AFEL Zalău, efectul acestei taxe va fi de doi lei, lunar.

Valoarea contribuţiei a fost stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Contribuţia va fi acordată lunar producătorilor de energie electrică şi termică în intervalul 2011-2023, ca bonus pentru sprijinirea sectorului de cogenerare. Schema de sprijin, prin care autorităţile române estimează că vor aloca 17,2 miliarde lei în intervalul menţionat, a fost autorizată de Comisia Europeană în 2009 şi va fi administrată de transportatorul naţional de energie Transelectrica (TEL).

Leave a Comment