Încă o criză politică

Daniel Săuca
Povestea, criza politică a săptămânii: premierul Florin Cîțu i-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și pe secretarul de stat de la același minister, Andreea Moldovan. Ambii de la USR PLUS. Dan Barna, copreședintele formațiunii „atacate”, a refuzat să preia interimatul la Sănătate, anunțând totodată că USR PLUS nu-l mai susține pe F. Cîțu prim-ministru. S-au revărsat pe televiziuni, agenții de știri, în social media opinii, păreri, declarații. Redau aici câteva: „Dacă iese USR de la guvernare, Executivul se prăbuseste. După aceea orice este posibil. Chiar dacă Ludovic Orban declara că nu există altă opţiune decât actuala coaliţie, există opţiuni, ele sunt raţionale. Guvern de minoritari, mare coaliţie cu PSD-ul, şi am văzut propunerea domnului Ciolacu, alegeri anticipate. PSD-ul pare să fie un partid mai sigur, nu cunoaşte crize interne, deci poate să intre în alegeri, mai ales că mizează pe faptul că ceilalţi nu le vor. Pentru că USR PLUS nu are de câştigat pe termen scurt. Eu cred că în logica strategică ei privesc la alegerile din 2024. PNL nu are de câştigat pentru că această criză, chiar şi pe termen scurt, poate afecta imaginea partidului. Niciunul dintre cele două partide nu are de câştigat pe termen scurt, USR însă nu mizează atât pe guvernare cât pe câştigarea electoratului din 2024, deci ieşirea de la guvernare nu ar fi cea mai rea alternativă”, a declarat politologul Cristian Pârvulescu pentru „Adevărul”(adevarul.ro); „Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră normală demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, din cauza deciziilor luate fără înștiințarea premierului Florin Cîțu. Gazetarul spune că Voiculescu nu a greșit ca activist umanist bun, ci ca politican prost” (digi24.ro); „ Rafila, după demiterea lui Voiculescu: E un gest de responsabilitate din partea premierului. Nu cred că USR PLUS va ieși din guvern” (digi24.ro)… În plină pandemie, o nouă criză politică, de guvernare, este exact ceea ce nu ne trebuia. Și așa, încrederea populației în autorități e la pământ. Și nu numai. Pe de altă parte, s-a demonstrat, din nou, ce înseamnă să impui politic omul nepotrivit într-o funcție guvernamentală. Și nu numai. Oricâți fani ar avea dl. Voiculescu, prestația dsale la Ministerul Sănătății a lăsat mult de dorit. Ion M. Ioniță: „Ce va face USR Plus? Declaraţiile belicoase, inclusiv ale lui Dacian Cioloş, nu rezovă nimic. Coaliţia trebuie să rămână la guvernare şi să scoată România din criză. Alternativa ar fi catastrofală. Şi chiar dacă sunt mulţi prea înfierbântaţi după episodul Voiculescu, raţinea spune că este şi în interesul USR Plus să rămână la guvernare” (adevarul.ro). Rămâne de văzut dacă, într-adevăr, un partid sau altul „trebuie” să rămână la guvernare. Altfel, sper să prind vremurile când țara nu va fi guvernată de pe facebook și cu ochii țintiți numai pe sondajele electorale. Și apoi, m-am săturat de campaniile electorale permanente. Și de politizarea excesivă. Să mai auzim și de bine! Și de o bună guvernare.

Leave a Comment