Fatalitatea erorilor

Daniel Săuca

În ultimii ani nu am citit o carte fără greșeli de editare sau de corectură, indiferent de editură. Nu mai vorbesc de reviste și de ziare. Mai ales de ziare. Broșuri, pliante, foi volante – nu am găsit una impecabilă din această perspectivă probabil obositoare pentru mulți, a corecturii. Puțini tehnoredactori mai au dragoste de carte (iar introducerea corecturilor o consideră un calvar, un blestem), iar corectori – de meserie, adică cu studii filologice/gramatică și ceva lecturi esențiale – nu știu dacă mai există, cel puțin prin Sălaj, dacă or fi existat în ultimii 50 de ani. Așa că această componentă importantă a demersului jurnalistic și editorial – editarea și corectura – fie nu mai există, fie e făcută din brișcă de te miri cine, fie e făcută de redactori, de autori, iar dacă dă Domnul să nimerești peste un tehnoredactor cu dragoste de carte și de meserie, probabil ai șansa editării unei lucrări de calitate. Aproape de o necesară perfecțiune. Măcar a obiectului –carte sau obiectului – ziar (cât vor mai exista ziare tipărite și prin Sălaj). Ei bine, spațiul (infinit?) al Internetului ne stă mărturie cum vor arăta și cărțile și ziarele nu peste mult timp. Poate nu chiar toate, dar aceasta va fi tendința: fiecare va scrie/edita cum îl va tăia capul. Regulile gramaticale nu se vor aplica, la fel cum nu se aplică nici acum (în școli oare regulile, de pildă, DOOM2 se aplică peste tot?). Iar editarea și corectura nici așa, decât în cazul unor nebuni care vor mai crede în reguli gramaticale și de logică elementară. Sau, mă rog, poate în ceva mai „hard” precum deontologia profesională…Dar, hai, să nu intrăm în zona horror, chiar dacă un piculeț ar merita să tragem sirena lui Roaită: în multe administrații publice din România, și în Sălaj, se scrie într-o veselie fără diacritce (ă, î, â, ț, ș) iar atentalele împotriva limbii române i-ar face invidioși pe alde Gigi Becali. Mulți funcționari sunt convins că nu știu: tastatatura pc-ului lor chiar are opțiunea „limba română”(de curând am primit un e-mail la revistă de la o domnișoară care scria, mă rog, poezie fără diacritice și insista spunându-mi că pc-ul personal „nu are limba română”…). A scrie corect sau cât de cât corect în administrația publică cred că a devenit o glumă (sinistră). De fapt, nimănui nu mai îi pasă de asemenea „amănunte”. Avem alte priorități, viața-i grea, familia mare…Din păcate, și în acest „domeniu”, prea mulți mulți români s-au obișnuit cu anormalitatea. Au ajuns să aprecieze firească apariția unei cărți cu greșeli, a unui ziar plin de greșeli… Poate că mulți nici nu le mai văd. Mulți colegi îmi spun că sunt prea pințoș. Probabil sunt exasperant. Și prea „idealist” în lupta împotriva fatalității erorilor în cheie postmioritică. Așa că, împreună cu mulți dintre voi, clasicul „merge și așa” mă va acapara în curând… Chiar credezti?

Alte articole

One Thought to “Fatalitatea erorilor”

  1. internautul

    ai perfecta dreptate in legatura cu greselle din carti/ziare
    ai dreptate si in legatura cu scrisul fara diacritice, care, mai nou, se practica
    si acest ziar e plin de greseli
    si in articolul tau am gasit o greseala. una, dar am gasit. poate mai sunt si nu le-am vazut eu
    daca voiai sa scrii ca internautii, in loc de „Chiar credezti?” trebuia scris „Chiar credetzi?”. ţ=tz

Leave a Comment