Din nou despre educație

Daniel Săuca

Așa cum bănuiam, e destul de probabilă amânarea adoptării noilor legi ale educației. „Scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, care îi cer ministrului Cîmpeanu «consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților»”(g4media.ro). Finalul scrisorii arată așa: „Domnule Ministru, înțelegând seriozitatea și importanța unui asemenea demers, educația fiind o direcție prioritară a administrației prezidențiale, vă rugăm să vegheați la asigurarea calității lui, inclusiv prin reanalizarea sa, ca și prin prelungirea perioadei de dezbatere și restructurare, până când se vor epuiza implicarea și consultarea entităților din zona de expertiză, în măsură să se exprime cu privire la proiectele propuse, atât pentru învățământul superior, cât și pentru cel preuniversitar. De asemenea, considerăm necesară implicarea și consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților, adică a celor direct interesați, în formularea propunerilor de legi ale educației, destinate reformării sistemului educațional de amploarea intenționată, care sunt în măsură să îmbogățească patrimoniul educației românești” (edupedu.ro). Fără îndoială, consultarea amintită e necesară. Numai că, e puțin probabil să asistăm la o premieră națională, și anume la adoptarea unor legi esențiale care să țină cont de părerile „intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”.  Vor avea decidenții politici înțelepciunea,  voința, puterea de a reforma cu adevărat sistemul educațional? Nu prea cred. Și apoi, o schimbare reală nu poate avea loc fără schimbări reale în societate. De la o vreme, am senzația că nu mai suntem nici măcar sub blestemul zădărniciei.  Educația nu ține doar de frecventarea unor cursuri în sistemul educațional formal. Sunt convins că educația/educarea e un proces care are loc până la moartea fizică. Mulți români sunt restanți și la acest capitol. Despre care voi scrie, probabil, într-un episod viitor.

 

 

2 Thoughts to “Din nou despre educație”

  1. […] Daniel Săuca Așa cum bănuiam, e destul de probabilă amânarea adoptării noilor legi ale educației. „Scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, care îi cer ministrului Cîmpeanu «consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților»”(g4media.ro). Finalul scrisorii arată așa: „Domnule Ministru, înțelegând seriozitatea și importanța unui asemenea demers, educația fiind o direcție prioritară a administrației prezidențiale, vă rugăm să vegheați la asigurarea calității lui, inclusiv prin reanalizarea sa,  » Mai multe detalii […]

  2. Anonim

    Da cu desființarea CNATDCU cum rămâne ? Îl facem scăpat pe gănăralul plagiator ajuns premier ?

Leave a Comment