Despre empatie

Ana Berar

De fiecare dată când se întâmplă câte o nenorocire, toți cei importanți, cu funcții de răspundere în domeniu, fac declarații. Iar eu sunt tot mai siderată de lipsa de empatie a acestora. Poate cu atât mai mult atunci când personajele în cauză, înainte de a ajunge în funcții, păreau oameni normali și bine conectați la realitatea ”omenească”. Îi credeam umani. Mă întreb care o fi mecanismul care se produce cu ei. Oare la investire sunt inoculați cu oarece substanță care îi transformă într-atât de spectaculos? Oare au un întrerupător cu on-off pe care îl acționează? Să nu înțelegeți greșit, nu aș vrea să îi văd cu lacrimile șiroaie în fața reporterilor și dând declarații printre suspine. Dar cumva, nu știu cum, aș vrea să simt că îi doare. Că încearcă măcar câteva secunde să se pună în pielea celor care stăteau în fața spitalului Balș, sau a celui din Piatra Neamț sau a clubului Colectiv încercând să afle dacă oamenii lor dragi au scăpat cu viață, să li se spună la ce spital or fi ajuns… Și care au primit în schimb doar vorbe din vârful buzelor, doar șabloane, doar promisiuni despre reforme care vor fi, se vor face, într-o bună zi dintr-o altă viață. Totul este ”politically correct”, iar mie îmi vine să urlu și aș vrea să îi văd ca dau de pământ cu ceva și că spun ”oameni buni, nu se mai poate așa”. Poate că asta ar fi și reacția lor, dar sunt copleșiți de neputință și atunci își pun masca impasibilă de poker-face și spun platitudini.
Nu sunt expert în comunicare, nu-mi va cere nimeni sfatul, dar le-aș spune ”vă rog rămâneți oameni”. Permiteți-vă să arătați că vă doare, că vă afectează – evident, dacă chiar simțiți asta. Nu fiți roboți. Ați ajuns acolo pentru că cineva v-a votat. Indiferent dacă sunt eu acela sau e altcineva, s-au pus niște speranțe în voi și nimeni nu vă vrea roboți. Rămâneți oameni și aveți curajul de a dărâma ce trebuie dărâmat și de a reconstrui ce trebuie reconstruit. De la prima cărămidă. Cu riscul de a nu mai fi aleși, dar cu satisfacția de a lăsa ceva bun în urmă. Ce naivă sunt, nu-i așa?

Leave a Comment