Crăciunul meu și Plesca

Zăpada acoperea trupul viței de vie, ferestrele erau înghețate de parcă erau blocuri din beton, iar frigul din casa cu tindă și blide agățate în cui era înlăturat rapid de soba în care bunica mea aprindea focul în zorii zilei. Bunicul își trăgea opincile, își punea sumanul, cușma și se ducea la animale, avea cai, o vacă și niște porci înfometați. Oile așteptau și ele niște fân, iar pisicile își primeau porția de lapte proaspăt muls de la Mândraia. Cu mâini groase și tari ca piatra, bunicul făcea cărare în curtea mare, dădea omătul la o parte. În casă s-a făcut cald, bunica s-a spălat pe mâini, pe față, s-a rugat, iar apoi a pregătit covata cea veche din lemn. Până la Revoluție, bunica mea nu avea drojdie, era aproape imposibil de găsit. Folosea maia. Aluatul dospea, focul ardea în cuptor, iar pâinile mari și rotunde, cozonacii, cocorada, vărzarele și pupezele, toate erau introduse lângă jar. Toată curtea mirosea a pâine, a fân uscat și a Crăciun, îmi este aproape imposibil să vă descriu în cuvinte. Cornulețele cu silvoiță sunt gata deja, bunicul a adus din pod cârnații afumați și uscați, caltaboș, o halcă de clisă afumată și toate cele necesare. A, era să uit. Casa arăta de parcă atunci a fost scoasă dintr-un glob de cristal. Totul strălucea, lădoiul, ferestrele, pe paturi au fost așezate cele mai mândre țoale înflorate, pe blide au fost agățate ștergare cu multe modele, viu colorate, lampa cu petrol a fost și ea împodobită. Ziua a trecut repede, iar eu eram bucuros că Nicolae, bunicul meu, mi-a dăruit primele schiuri din viața mea. Le-a făcut din scândură de brad. A îndoit lemnul la abur și l-a cioplit și netezit cu sculele lui la care mereu tânjeam, dar nu prea aveam acces. Erau bine închise în grajd. Eram fericit. Nu știu cum a făcut moșul meu, dar în tinda casei a apărut și un brăduț. Bunica a așezat pâinea în casa mândră, a acoperit-o cu un ștergar din cânepă, lung și curat ca lacrima, a rânduit și cozonacii, cocorada, și m-a chemat să împodobim bradul. Îmi cumpărase globuri de la „Fechetău”. Unele erau în formă de felinar, altele erau rotunde, în forma unor picături de apă, toate străluceau. M-a luat în brațe și m-a pus să așez pe brad vârfarul. Credea că numai dacă așez eu vârfarul, Anul Nou va fi unul cu noroc, cu multă sănătate și prosperitate. A venit seara, nu puteam intra în Crăciun nespălați, nearanjați. Bunicul și-a scos cușma cea nouă, sumanul și bocancii „de box”. Afară s-a făcut frig, câinii au început să latre, ningea puternic. Bunicul a intrat în casă ținând în mână o covată plină cu mere și struguri din pivniță, avea și pere bune, aromate. Nu știu cum făcea, dar mereu ținea pentru mine struguri, îi aveam chiar și de Crăciun, îi păstra în pivniță, dar nu mai știu cum. Laboșul de pe sobă era plin cu cârnat, cu costițe afumate, cu caltaboș, slănină, cu toate cele. Bunica a pregătit cea mai frumoasă față de masă, a pus o pâine mare în mijloc, a pregătit și cozonacul, cornulețele și prăjitura. Un fel de prăjitură pregătea, dar pentru mine era cea mai bună din lume. Știu că mă punea să învârt în crema pe care o fierbea pe sobă. Avea mult miez de nucă, lapte și cam atât îmi amintesc. Bunica nu avea frigider, dar pregătea totul în casă, în acele vremuri nu cumpăra aproape nimic. Gata, s-a înserat, au venit cei mici cu Steaua, au colindat, bunicul le-a dat bani. M-am dus și eu cu Steaua. S-a făcut târziu, Plesca e acoperită de zăpadă, valea a înghețat. Bunicul s-a așezat pe lădoi, a pornit radioul din cutia de lemn și a adormit cu capul pe masă. Bunica ne-a trezit brusc, la ușă se aud voci de bărbați, se aude o colindă veche, despre Isus și filozofi. Gata, colindătorii intră în casă, miros a frig, a iarnă. Toți poartă cojoace și sumane. Eu eram obligat să dorm în micul pat de lângă sobă. Dormeam în pat cu bunica mea. Mă acoperea de abia puteam respira. Simțeam mâini reci pe fruntea mea, deschideam ochii și vedeam colindătorii care mă priveau, mă salutau. Nu aveam mai mult de 5 sau 6 ani. Moșul meu îi servea cu vin, cu pălincă, cu ce avea mai bun în casă. Colindătorii plecau, printre ei era și Virgil. Acum nu mai e, va asculta colinda de sus, de lângă biserică, acolo stă acum. În casă e iar liniște, adorm, în casă intră dimineața. Deschid ochii, mă trezesc, stai, a fost doar un vis, un vis despre Crăciunul din copilăria mea, nu e nici zăpadă, nu mai sunt nici bunicii mei, au plecat de mult. Îmi sună telefonul, trebuie să îmi duc copilul la școală, să plătesc facturile, să îmi cumpăr brad, ies în oraș, e blocat, străzile sunt pline cu mașini, nervii sunt întinși la maxim, magazinele sunt asaltate, cărucioarele s-au umplut, toți sunt grăbiți, e nebunie. Vreau să adorm, să visez iar. Crăciun fericit!

2 Thoughts to “Crăciunul meu și Plesca”

  1. […] Zăpada acoperea trupul viței de vie, ferestrele erau înghețate de parcă erau blocuri din beton, iar frigul din casa cu tindă și blide agățate în cui era înlăturat rapid de soba în care bunica mea aprindea focul în zorii zilei. Bunicul își trăgea opincile, își punea sumanul, cușma și se ducea la animale, avea cai, o vacă și niște porci înfometați. Oile așteptau și ele niște fân, iar pisicile își primeau porția de lapte proaspăt muls de la Mândraia. Cu mâini groase și tari ca piatra, bunicul făcea cărare în… Citeste mai mult […]

  2. […] Zăpada acoperea trupul viței de vie, ferestrele erau înghețate de parcă erau blocuri din beton, iar frigul din casa cu tindă și blide agățate în cui era înlăturat rapid de soba în care bunica mea aprindea focul în zorii zilei. Bunicul își trăgea opincile, își punea sumanul, cușma și se ducea la animale, avea cai, o vacă și niște porci înfometați. Oile așteptau și ele niște fân, iar pisicile își primeau porția de lapte proaspăt muls de la Mândraia. Cu mâini groase și tari ca piatra,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment