Cum să fie bine pe tărâm românesc şi cum să aibă românul un trai decent, în ţara lui, când legea e aşa…, o tocmeală. Chiar dacă mulţi trăiesc o viaţă de huzur, foarte mulţi, din ce în ce mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări, nu pot spune că au un nivel de trai decent. Constituţia, legea fundamentală a României, precizează foarte clar că „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un trai decent”. Te pufneşte râsul când citeşti astfel de legi sau prevederi care până la urmă nu sunt respectate. Mă tot întreb de ce au mai fost făcute? O lege a junglei, cu un prim articol „Cel mai tare rezistă” ar fi fost mult mai bună şi credibilă de aproape toţi cetăţenii acestei ţări.
Pentru orice salariat, indiferent dacă este angajat în sistemul public sau privat, pentru orice copil, elev, student, pensionar, asistat social cu handicap sau pentru oricare alt cetăţean care munceşte, al acestei ţări, un trai decent înseamnă: siguranţa vieţii şi un venit decent. Statul şi cei care îl conduc, cu banii munciţi de cetăţeni, trebuie să facă tot posibilul ca viaţa românului să fie în siguranţă tot timpul. Ziua şi noaptea, acasă, pe stradă, la muncă, la şcoală, peste tot. Siguranţa asta a vieţii înseamnă că poţi merge liniştit pe stradă fără să îţi cadă ceva în cap, de la copaci şi stâlpi, până la bucăţi de tencuială de pe clădiri sau ţurţuri de gheaţă, să nu fii călcat de o maşină pe trotuar sau pe trecerea de pietoni şi să nu rişti să fii atacat de hoţi. Exemplele ar putea continua. Dacă toate acestea se întâmplă, e clar! Siguranţa nu există!
Traiul decent al românului este dat şi de un venit din care cetăţeanul trebuie să-şi poată asigura: adăpost şi condiţii în fiecare zi şi noapte, căldură, apă caldă, lumină, minim de mobilier necesar, maşină de spălat, produse necesare pentru igienă, chetuieli cu utilităţile, chiria, hrana de calitate, îmbrăcămintea şi încălţămintea de calitate, rechizite, îmbrăcăminte şi hrană pentru copiii aflaţi în grijă, dar şi medicamente. Un trai decent mai înseamnă ca românul să poată să-şi cumpere o locuinţă, un autoturism, în rate, fără să fie nevoit să renunţe la o masă pe zi sau la îmbrăcăminte. Decenţa, înseamnă pe lângă acoperirea tuturor cheltuielilor de necesitate şi posibilitatea de a face şi alte cheltuieli. Un concediu măcar odată pe an sau o călătorie fără grija banilor, dar şi achiziţionarea de alte bunuri şi alimente necesare într-o gospodărie, nu cred că se pot numi mofturi. Într-un stat normal, toţi cei care muncesc minim opt ore pe zi ar trebui să-şi permită traiul decent. Dacă nu şi-l permit, nu e vina lor! E vina celor care trebuie să-l asigure şi nu o fac!
Constituţia şi dreptul la un trai decent
