Circul de la Eurovision

Nu m-a interesat în mod special şi nici nu mă va interesa vreodată Eurovisionul. Pe de o parte, pentru că nu am nervii necesari ca să petrec atâtea ore în faţa televizorului, pe de alta, pentru că ştiu că niciodată România nu va avea nici cea mai mică şansă de a pune mâna pe trofeu.
Aşa se face că şi în acest an am ocolit butonul telecomenzii, care m-ar fi trimis pe postul naţional. Gestul meu nu a fost, însă, suficient, pentru a mă feri de circul mediatic ce a urmat, de părerile pro şi contra cu care am fost bombardaţi pe toate mijloacele de comunicare posibile. Frustrările celor care nu ştiu să piardă, ale celor care nici până acum nu au prins esenţa acestei competiţii mai mult sau mai puţin muzicale ne-au intoxicat. Pentru câteva zile, Pământul s-a învârtit în jurul femeii cu barbă, de parcă ar fi fost prima dată când pe scena Eurovisionului urcă un artist controversat. Mi se pare sau acum câţiva ani, câştigător a fost un transsexual din Israel? Iar prin 2006, monştrii de la Lordi, cu o melodie hard-rock? Sau, ce, Ouatu al nostru de anul trecut, îmbrăcat în rochie, cu pieptul dezgolit şi voce piţigăiată, a fost mai potrivit?
Că transsexualul ediţiei din acest an s-a întors în Austria cu trofeul mult râvnit graţie look-ului său excentric şi din dorinţa organizatorilor de a atrage atenţia asupra prejudecăţilor de care ne lovim la tot pasul ori doar pentru că l-au ajutat vocea şi melodia este greu de spus. Voturile statelor participante se acordă pe criterii politice. Aşa a fost mereu. În câte ediţii nu s-a întâmplat ca România să facă schimb de puncte cu Republica Moldova ori ţările nordice să-şi dea una alteia cele mai mari note? Şi atunci, de ce încă există voci scandalizate de situaţie, de faptul că piesele statelor x sau y nu s-au ales decât cu „mărunţişuri”?
De-a lungul anilor, Eurovisionul a demonstrat că nu normalitatea este cea care conduce la cucerirea trofeului. De multe ori, apariţiile excentrice sau chiar şocante şi melodiile ciudate, controversele au fost cele care i-au adus pe concurenţi mai aproape de marele premiu. Că de această data, barba unei „femei” a fost cheia succesului, bravo celor care au creat până în cele mai mici detalii acest produs şi care au avut inspiraţie în promovarea artistului austriac. Cine ne-a împiedicat să facem noi, românii, treaba asta mai întâi? Doar am avut şi noi la dispoziţie un personaj asemănător – Naomi – pe care l-am fi putut trimite la Copenhaga.