Ce ne doare în Zalău

În faţa unor promisiuni care par desprinse din basmele lui Ispirescu, zălăuanii par să-şi fi pierdut nu doar încrederea în cei care administrează portmoneul urban ci şi speranţa că dorinţele lor vor fi auzite şi luate în considerare la un moment dat. Ne dor multe în oraşul nostru, ca şi în întreg judeţul, de altfel. În capitala sălăjeană, un oraş mic dar aşezat strategic pe harta ţării, marile dureri încep din centru. Acolo unde multe lucruri arată, din motive multe şi doar parţial credibile, dezolant. Gardul de protecţie pe porţiunea Ceas –Silvania arată la fel ca acum 20 de ani. Platoul de marmură pare locul pe care a căzut un meteorit. Ne dor băncile rupte din acest spaţiu, lipsa florilor, aspectul de bâlci, toate acestea exact pe cartea de vizită a oraşului şi locul care ar trebui să sclipească de curăţenie şi frumuseţe.

Lipseşte o fântână arteziană modernă, poate o statuie frumoasă şi nu o hidoşenie din gips, ceva care să ne binedispună atunci când avem drum sau când alegem să zăbovim câteva minute pe platoul din faţa Prefecturii. Ne doare lipsa în multe cartiere a celui mai elementar lucru din viaţa unui municipiu, parte dintr-o ţară a Uniunii Europene, care beneficiază de bani europeni, sosiţi pe tavă, numai buni de cheltuit: canalizarea. Cartiere întregi din Zalău abia mai respiră sub asediul mirosului dejecţiilor care îşi croiesc drum pe lângă case şi se unesc într-o apă neagră, în şanţurile de pe marginea drumurilor. Ne dor drumurile, multe dintre ele peticite sau plombate de dentişti nepricepuţi care cheltuie banul public pe lucrări care ţin din Paşte până la Căciun. Ne dor gunoaiele, iar pentru asta, cetăţean şi jurnalist, ne-am unit, atât cât am putut, forţele, dorinţa şi disperarea pentru a trezi autorităţile şi a reuşi să găsim împreună o soluţie viabilă, dincolo de eternele cârpăceli şi soluţii de moment care durează 24 de ore.

Ne doare lipsa unui sistem de organizare şi dirijare a circulaţiei cu adevărat inteligent, aşa cum scrie prin proiecte şi cum, cei care l-au adus şi implementat, s-au fălit cu el cum ne dor şi cartierele numite de tot mai mulţi “sărace”. Nu, nu sunt sărace, sunt doar sărăcite de proiecte, de investiţii sănătoase şi fraierite cu lucruri începute sau implementate pe jumătate, de “ochii soacrei”, doar pentru că unii dintre cei care decid spun da iar alţii se opun. Ne dor multe iar pentru toate acestea sunt responsabili nu doar primarul sau vicele, ci toţi, absolut toţi cei care se strâng sârguincioşi la masa Consiliului Local şi ridică uneori mâinile fără să ştie exact de ce o fac sau dacă proiectul votat este unul necesar, util ori oportun.

Nu mai amintim de luptele şi săgeţile politice care se trag în aceste şedinţe, unul hăis altul cea, unii nu şi alţii da. E nevoie de conlucrare, de susţinere reciprocă şi de eliminare totală a imixtiunilor politicului, un factor nociv, de regres pentru cetăţeni. Ne dor locurile de joacă pentru care copiii ne trag de mânecă, lipsa unui sistem de monitorizare video în municipiu şi a unui dispecerat care să folosească ceea ce camerele înregistrează, centura care nu se mai termină şi mai departe, investiţiile care ne ocolesc tot mai mult, pentru faptul că nu reuşim să ne facem plăcuţi, să atragem şi să-i facem pe investitori să se îndrăgostească de noi. Avem un oraş frumos, înconjurat de munte, de verdeaţă, şi locuit de oameni recunoscuţi la nivel naţional pentru ospitalitatea şi bunătatea lor. Sigur că s-au schimbat în bine multe lucruri şi au apărut şi obiective noi însă e loc pentru mai bine şi mai mult. Lucrurile se vor schimba atunci când cei care decid pentru noi vor avea în primul rând curajul de a face lucruri măreţe, fără să se gândească la alte avantaje decât exclusiv la cetăţean şi municipiu.

Iar cei cărora le este frică să ceară bani, să dea cu pumnul în masă şi să facă Zalăul să strălucească pe harta Transilvaniei, noi, cetăţenii, le spunem că nu, nu li se întâmplă nimic rău şi nu-i cheamă nimeni la DNA sau prin alte locuri de coşmar, pentru că au îndrăznit să facă din acest municipiu unul care să-şi merite în primul rând titulatura de municipiu. Aşa cum în alte locuri, cu mult mai sărace şi mai bătute de soartă din ţară s-a putut şi se poate mult, bine şi frumos, la noi de ce nu ar fi posibil? De pus pe gând şi în sufletul viitorilor cârmaci ai oraşului: e timpul să ne lăsaţi să fim aşa cum simţim că suntem: frumoşi, să fim apreciaţi, lăudaţi, doriţi. Daţi-ne acest drept pentru care plătim cu ani, bani şi sacrificii şi noi dar şi voi, ca locuitori ai Zalăului.

Alte articole

Leave a Comment