„Caiete Silvane” – 200

Daniel Săuca

Revista „Caiete Silvane”. Primul număr al publicaţiei sălăjene (în noua ei serie) a apărut în februarie 2005. De atunci au apărut 200 de numere (septembrie 2021). Din februarie 2012 „Caiete Silvane” apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Editor: Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul instituţiilor administraţiei publice şi de cultură din Zalău (Instituţia Prefectului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Zalău, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Biblioteca Judeţeană Sălaj, Direcţia Judeţeană de Cultură Sălaj, Arhivele Naţionale filiala Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, Cenaclul literar „Silvania”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, filiala Zalău). Colectivul de redacţie a rămas cam acelaşi, mulţi ani: subsemnatul, redactor-şef; Viorel Mureşan, redactor-şef adjunct; Daniel Hoblea, secretar de redacţie (decedat în martie 2020); Carmen Ardelean şi Marin Pop, redactori; Marcel Lucaciu, Viorel Tăutan, Imelda Chinţa, redactori asociaţi; Györfi-Deák György, Alice Valeria Micu, Gheorghe Moga, Simona Ardelean, colaboratori; Oana-Maria Barariu-Săvuş, corectură; Marius Soare, tehnoredactare. De la sfârşitul anului 2020, avem în redacţie doi noi colegi: Corina Ştirb Cooper (secretar de redacţie) şi Alexandru-Bogdan Kürti (redactor).
Revista şi editura „Caiete Silvane” a(u) organizat până acum 13 ediţii ale Zilelor revistei, socotind-o şi pe cea din acest an (în 2020, din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe motiv de pandemie, nu am putut organiza evenimentul), prilej de desanturi scriitoriceşti în unităţi de învăţământ sălăjene, lecturi publice, lansări şi prezentări de cărţi & reviste, momente artistice. Mai mult, în aceşti peste 16 ani de existenţă, revista „Caiete Silvane” a organizat (sub umbrela instituţiei-mamă), în Sălaj, multe lecturi publice, conferinţe & diverse întâlniri literare. Din lunga listă a invitaţilor noştri amintim aici pe Irina Petraş, Gabriel Chifu, Radu Ţuculescu, Ana Blandiana, Ion Pop, Mihai Măniuţiu, Mircea Dinescu, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Nicolae Prelipceanu, Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Olimpiu Nuşfelean, George Vulturescu, Ioan Moldovan, Traian Ştef, Aurel Pantea, Alexandru Vlad, Ion Mureşan, Aurel Sasu, Mircea Petean, Vasile George Dâncu, Vasile Dâncu, Teodor Baconschi, Ioan Es. Pop, Ioan F. Pop, Alex Ştefănescu, Sorin Lavric, Mircea Popa, Ioan Pintea, Al. Cistelecan, Vasile Puşcaş, Adrian Popescu, Ioan-Pavel Azap, Ştefan Manasia, Markó Béla, Nicolae Coande, Ioan Matiuţ, Vasile Dan.
Pe de altă parte, am fost prezenţi, în ţară, la numeroase întâlniri literare organizate de reviste ale USR sau care apar sub egida USR. Revista noastră, împreună cu publicaţia „Hepehupa”, sprijină Festivalul „Primăvara Poeziei”, un festival în cadrul căruia se editează şi antologia bilingvă, româno-maghiară, cu acelaşi nume.
Astăzi, la Zalău, Cenaclul literar „Silvania”, revista şi editura „Caiete Silvane” şi Asociaţia Scriitorilor din Judeţul Sălaj sunt împreună, cu tot ce înseamnă colaborarea, prietenia şi implicarea în viaţa comunităţii. Dincolo de posibile „rapoarte de activitate” ori „dări de seamă”, gândim că suntem (în continuare) pe drumul cel bun. Chiar dacă, nu de puţine ori, din păcate, piedicile de tot felul ne fac să rătăcim prin „meandrele” realităţilor tipic româneşti, „pandemice”…
Le mulţumesc, şi pe această cale, tuturor celor care au sprijinit revista noastră!

Leave a Comment