Armele viitorului: creierul de gelatină şi ţâţa de plastic  

Televiziunile, tabloidele, revistele glossy şi nu în ultimul rând, televiziunile, transformă falsul, prostia şi derizoriul în adevărate arme cu care copiii noştri înţeleg, cu paşi mărunţi dar siguri, să răzbească în viitor. Din moment ce pe facebook întâlneşti la fiecare pas buze supradimensionate, sâni traşi cu compasul şi  zâmbete ceramice ataşate unor fraze concepute pe budă, măcelărite gramatical şi cu un mesaj în inversul oricărei logici după care tinerii să-şi croiască un drum sănătos în viaţă, este un semn clar că trebuie să intrăm în alertă roşie de risc de tâmpire. Nimic nu este popularizat, răspândit, promovat mai rapid, mai agresiv şi cu ţintă mai sigură decât falsul, comoditatea, speranţa deşartă că banul poate fi câştigat extrem de uşor iar “faima” este doar la o lungime de unghie-distanţă.

Celebritatea, notorietatea, statutul de idol, au astăzi un sens mai periculos şi mai lipsit de consistenţă ca niciodată. Deschidem marile ziare şi citim zilnic cu câţi centimetri a crescut în circumferinţă burta nu ştiu cărei vedete, care – pe cine a mai babardit, care şi-a ţuguiat botul mai frumos ori cât de lungi sunt picioarele vreunei paiaţe. Băieţii află şi ei, în sfârşit,  cum poţi juca pe degete douăzeci de femei, cum să ai şi limuzină, şi jeep şi opt carduri şi să fii în mod inevitabil şi frumos, plin de noroc aşa cum sunt “ei”. Vedem la televizor şi văd şi copiii noştri, tinerii-viitori aspiranţi la funcţii importante, orice altceva decât ar trebui să vedem pentru a merge drept, pe drumul –oricum plin de gropi- al vieţii.

Ce învaţă copiii noştri privind televizorul, sau ecranul telefonului? Fetele bagă la cap că succesul în dragoste ca şi cel în profesie nu există sub nicio formă dacă nu ai picioare de doi metri, talie de 42 de centimetri şi sâni cât mingea de fotbal. Se vor înfometa, se vor simţi frustrate, ocolite, date la o parte doar pentru că sunt poate ceva mai scunde, mai plinuţe sau nu au glezna suficient de subţire. Parcă nici părul nu e cum e la televizor, trebuie făcut ceva şi aflăm, fireşte, tot de la vedete, ce trebuie să facem. “Standardele” impuse, aproape cu puterea legii, de cruduţe, bience şi sens-zuale, au devenit obsesie şi cea mai sigură cale în  realizarea celor mai mari dorinţe. Fetele sunt aproape convinse că cei mai arătoşi băieţi vor trece pe trotuarul celălalt dacă ele nu intră cumva în aceste tipare draconice. Până şi desenele animate, jucăriile, ambalajele ori hainele, poartă aproape toate aceleaşi mesaje prin simbolurile şi personajele pe care le promovează.

O perfecţiune absurdă, imposibil de urmat şi de realizat, un standard mai toxic decât orice pe lumea asta.Tânărul trage şi el cu ochiul la şmecherii care învârt pe degete milioane şi se întreabă cum naiba să stai la cafele toată ziua, sau să-ţi tasezi genunchii ţinând în braţe cele mai „frumoase” fete şi totuşi să câştigi într-o zi cât câştigă tac-tu într-un an. Nu, nu vrei să ajungi ca el şi speri, tânăr şi neliniştit fiind, într-o soartă ceva mai bună pentru că aşa scrie pe facebook, asta vezi la televizor, asta îţi demonstrează şi cruda realitate. Tinerii noştri au nevoie de ajutor urgent iar acest lucru trebuie să vină cât nu este prea târziu. Desigur, nu sunt toţi aşa însă statisticile şi, ce e şi mai îngrijorător, ceea ce vedem cu ochii noştri, spun că majoritatea asta doreşte, la asta aspiră, către astfel de modele îşi întorc capul.

Copiii trebuie să îşi recapete încrederea în ei înşişi şi să fugă, atât cât o mai pot face, de falsul şi cauciucul de pe facebook. Fiecare tânăr, fată sau băiat, trebuie ajutat, sprijinit să înţeleagă că e frumos, intelligent, că are putere, capacitate deplină, resurse. Că în viaţă reuşeşti studiind, muncind, şi sacrificând o grămadă de lucruri, şi că tot ceea ce e spoit, fotoşopat, umflat şi falsificat durează câteva minute şi ascunde crevase ale eşecului şi nefericirii.  Modelele pe care din păcate, mulţi tineri încearcă cu o ambiţie de catâr să le urmeze sunt în realitate, de cele mai multe ori, mostre ale eşecului şi nefericirii. Obstinaţia cu care aceşti oameni îşi expun falsitatea în cel mai agresiv mod, reprezintă, de fapt, frustrarea de a nu fi ceea ce îşi doresc, în adâncul sufletului, să fie. Din păcate, aceste modele au parte de cea mai mare susţinere astăzi. Şi din partea presei de doi lei – paradoxal, fruntaşă în statistici- , a televiziunilor, a internetului iar pericolul creşte precum un bulgăre de zăpadă care o ia la vale.

Speranţa rămâne în părinţi, în fraţii mai mari, în dascăli, chiar şi în prieteni şi, fireşte, în capacitatea fiecărui copil de a încerca să fie altfel decât ceea ce societatea aceasta bolnavă îi vrea. Prostia, incultura, lenea, comoditatea, artefactul, au ajuns suverane în cele mai sensibile şi fierbinţi puncte ale vieţii de zi cu zi ale tinerilor noştri. Internetul şi mass-media. De cărţi nu mai vorbim pentru că discutăm de obiecte antice, nu mai au nicio valoare. Gestul salutar nu este acela de a opri accesul la toate acestea – lucru aproape imposibil de altfel- ci răbdarea şi iscusinţa cu care cei care îi au în grijă şi în iubire, trebuie să acţioneze. Trezirea celor care au luat această cale trebuie să se producă treptat, să fie făcută progresiv, cu pricepere şi multă delicateţe pentru că altfel, riscul respingerii oricărui demers făcut în acest sens este foarte mare.

Alte articole

Leave a Comment