Ăi de mor de grija noastră

Cornel Codiţă

Proverbul ne îndeamnă să ne rugăm la Ăl de Sus, să ne ferească de prieteni, că de duşmani putem să ne ferim şi singuri. Altfel spus, să ne apere de răul pentru care n-avem ochi, pe care nici măcar nu îl bănuim, deşi e colea, lîngă noi. În cazul de faţă, nu despre prieteni este vorba, (cum să fi prieten cu o instituţie?!), ci despre nişte „băieţi dăştepţi” blindaţi în poziţii de putere, baricadaţi în spatele unor înalte şi solide ziduri instituţionale, cu firme somptuoase atîrnate la intrare care, pentru a-şi face interesul, al lor dar mai ales al păpuşarilor cu bani grei care-i trag de sfori, se dau de ceasul morţii, vezi doamne, să nu ne fie nouă rău. Da, ştii….rău de tot…de tot…de tot! Păi, de la ce să ni se tragă atîta rău? Cum de la ce, de la informaţiile false care circulă pe net şi în aşa zisele reţele de socializare, la care inconştienţi cum suntem ne expunem zilnic şi de la care ne putem „îmbolnăvi” mortal!! Dintr-un „reflex”, pe jumătate atavic, pe jumătate cultivat cu dîrzenie, prin cultură şi educaţie, prin exerciţiu şi încăpăţînare, de fiecare dată cînd aud despre unul că se dă de ceasul morţii pentru binele meu, mai mult decît o fac chiar eu, devin suspicios. Încep prin a nu crede deloc în bunele lui intenţii şi caut cu migală dedesubturile care-l mînă să se intereseze de soarta mea, într-atît de tare, încît să vrea să mă treacă strada, chiar şi atunci cînd eu nu am nici cea mai mică intenţie sau nevoie să ajung pe trotuarul de vizavi. Ultima găluşcă, Google şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au pus mînă de la mînă pentru un parteneriat, să „cureţe” youtube de informaţiile medicale care ar putea să ne ducă în eroare, în ispită sau să ne lase pradă „Celui Rău”. Hotărît lucru, ceva e putred aici! De unde pînă unde li s-a năzărit „conducătorilor” sau celor care se cred conducătorii lumii, aşa…tocmai acum, că trebuie să ne ferească de informaţiile false, folosind singura măsură care s-a dovedit de cînd e lumea cea mai puţin sigură şi cea mai puţin eficientă, interdicţia. Răspunsul este simplu. Motivul nu este cîtuşi de puţin binele nostru, ci al lor. Iar ei cred, de ceva vreme foarte hotărît, că le-ar fi mult mai bine dacă „netul” n-ar mai fi chiar aşa de liber pe cît a fost de cînd s-a înfiinţat el şi pînă mai de curînd. Ar fi mult mai bine să fie controlat, dar nu din oricare punct şi de către orişicine, ci din punctul de vedere al celor care au puterea şi prin intermediul instituţiilor de care dispun oamenii puterii în orice formă de guvernare. Cazul Rusiei şi al Chinei care au rebranşat reţelele locale la circuitul web, filtrîndu-l cu mijloacele tehnice şi „ideologice” aflate la dispoziţia instituţiilor de stat este cît se poate de grăitor. Aflăm, însă, cu stupoare, că nici autorităţi ale bătrînei democraţii americane nu s-au dat în lături de la practici, dacă nu identice, în orice caz din acceaşi „familie culturală”. Cea a „Ministerului Adevărului”!!! Nici măcar nu trebuie să ne mai prefacem prea mult că soluţiile acestea ar avea ceva de a face cu democraţia. Cenzura, pumnul în gură, interdicţia, ocultarea, blocarea accesului la informaţie sau la exprimare etc., orice măsură tipică regimurilor represive şi totalitare este bună, dacă e menită, nu-i aşa, să ne apere de „Rău”. Democraţia e pentru „vremurile bune”, senine, normale. Acum trăim vremuri foarte puţin normale: ba război război, ba război informaţional, ba război religios, ba război economic, ba război pe „frontul nevăzut”, ba război împotriva culturii, ba război împotriva valorilor clasice şi tradiţionale, ba război împotriva spiritului critic şi al capacităţii independente de evaluare, ba război împotriva libertăţii, ba război….da cîte războaie nu sunt de purtat şi nu sunt purtate chiar, în lumea complicată de azi! Nu mai e timp şi nici loc de farafastîcuri şi fiţe de „domnişoare”. Jos milităria din pod şi gata!
Desigur, un cîrcotaş, chiar şi începător, nu mai zic de unul bine antrenat, ar putea să întrebe: dar de minciunile şi informaţiile false puse în circulaţie, ba chiar susţinute public cu tărie de guverne şi conclavuri oficiale, de persoanele care vorbesc cu autoritatea unei funcţii publice în numele acestor instituţii şi în virtutea cărora s-au luat şi se iau decizii care dăunează grav nu doar sănătăţii, ci însăşi vieţii a milioane de oameni, de minciunile celor care, de la înălţimea unui pupitru oficial invocă o expertiză profesională pe care, de fapt, nu o au, cine şi cum ne apără??? Răspunsul este simplu: nu numai că nu ne apără, dar ni se iau încet, încet, unul cîte unul, sau cu snopul mai multe deodată, mai toate mijloacele prin care ne-am putea apăra noi singuri, pe noi înşine. Aşa prăpădiţi şi jalnici cum suntem! Mă uit la America şi aproape că nu îmi vine să cred. Este singura ţară din lume în care „Părinţii fondatori” au marcat cu litere de foc în Constituţie dreptul la exprimare liberă, la libera profesare a religiei, oricare ar fi ea, dreptul de petiţie. „Congresul nu va putea legifera respectarea unei anume religii, sau interzice profesarea altora, nu va putea limita libertatea cuvîntului sau a presei sau a dreptului cetăţenilor de a se reuni şi manifesta paşnic ori de a petiţiona guvernul”. Un ansamblu de drepturi care nu pot fi îngrădite prin nici o lege, prin nici o altă formă de exercitare a autorităţii instituţionale de stat, (justiţie, de exemplu!). Primul amendament! Două sute de ani mai tîrziu, America şi, odată cu ea, lumea întreagă se precipită să arunce la lada de gunoi a istoriei aceste ultime stavile puse de cineva în calea structurilor societale şi de guvernare totalitar-carcerale ilustate de modele distopice ale lui Orwell şi Huxley. Idealurile şi valorile aşezate de marii fondatori ai „visului american” încurcă locul. Noii stăpîni ai libertăţilor noastre sunt siguri pe ei. Nu este cazul să ne plîngem prea mult, ba dimpotrivă ar fi cazul să fim recunoscători. Prin eforturile lor ne putem bucura de o gamă aproape nelimitată de visuri, la cerere, după dorinţe şi buzunar. Cu excepţia, desigur, a visului libertăţii şi al celui de a fi stăpîn asupra ta. Ele sunt interzise. Nu din răutate sau din rea credinţă, ci din grija neţărmurită a „unora” pentru binele nostru!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “Ăi de mor de grija noastră”

  1. […] Cornel Codiţă Proverbul ne îndeamnă să ne rugăm la Ăl de Sus, să ne ferească de prieteni, că de duşmani putem să ne ferim şi singuri. Altfel spus, să ne apere de răul pentru care n-avem ochi, pe care nici măcar nu îl bănuim, deşi e colea, lîngă noi. În cazul de faţă, nu despre prieteni este vorba, (cum să fi prieten cu o instituţie?!), ci despre nişte „băieţi dăştepţi” blindaţi în poziţii de putere, baricadaţi în spatele unor înalte şi solide ziduri instituţionale, cu firme somptuoase atîrnate la intrare… Citeste mai mult […]

Leave a Comment