Adevăruri aproape nespuse

Practic, presa din Sălaj dezvoltă – ca de altfel în majoritatea celorlalte judeţe din ţară – trei mari tipuri de jurnalism. Însă, spre deosebire de alte judeţe, la noi, cel mai răspândit dintre ele este jurnalismul de informare (cel de bază), de opinie (aproape irelevant, ca pondere) şi de investigaţie (aflat pe cale de dispariţie). Tocmai de aceea, jurnaliştii de opinie şi investigaţie sunt preferaţi de majoritatea redactorilor şefi şi de patroni, întrucât acest gen de gazetari exprimă o atitutine şi, de asemenea, punctele de vedere sau – hai să fim oneşti şi, totodată, eleganţi în exprimare – interesele redacţionale. Teoretic, însă, mai există un gen de jurnalism, pe care intenţionat nu l-am menţionat din anumite motive strict personale, care au trăit şi încă mai trăiesc într-o lume iluzorie, a lor, departe de realitate şi, totuşi, într-o luptă continuă cu starea de fapt. Chiar dacă acest gen de jurnalism pare a crea confuzie, tocmai prin nonsensul existenţei sale, el există şi este cât se poate de palpabil.
Revenind la jurnaliştii de opinie şi investigaţie, putem spune că ei sunt angrenaţi în tot felul de lupte politice sau de alt gen, aceştia situându-se de obicei de partea cui plăteşte mai bine. Îndeosebi, aşa cum spuneam, de partea intereselor redacţie. Chiar dacă respectivii jurnalişti nu muncesc neapărat din convingere, ei nu vor face niciodată crize de conştiinţă. Ei bine, chiar dacă se află aproape de dispariţie, acest tip de presă încă mai funcţionează. El se reactivează la nevoie, ori de câte ori este necesară oxigenarea „creditorului”. Asupra lor poate cădea oprobiul public doar în contextul în care nu sunt verificate „la sânge” corectitudinea surselor sau realitatea din vârful peniţei. Destul de cinic, însă perfect real.
În general, problemele jurnaliştilor şi, totodată, a celor care conduc o redacţie de ştiri încep atunci când aceştia au convingerea că deţin adevărul absolut, când opiniile pe care exprimă sunt încadrate la capitolul „adevăr şi dreptate”, însă cititorul are convingerea că este „dus cu preşul”. Dacă jurnalistul trăieşte, practic, într-o lume proprie, bazată pe realităţile sale, la care se adaugă împletite cu cerinţele redacţionale, de partea cealaltă, cititorul se identifică zilnic cu realitatea, cu cotinianul – în sensul familiarizării sale cu problemele societăţii. În acest caz minciuna, manipularea şi dezinformarea sunt blocate. Ele cad în derizoriu, trăgând dupe sine, „la pachet”, atât deontologia celui care semnează articolul, cât şi gestul editorului de a încuraja astfel de politici.
Chiar dacă, în Sălaj, acest gen de presă nu se practică frecvent, el a existat totuşi, ca dovadă faptul că o serie de redacţii şi aşa-zişi jurnalişti au dispărut subit din peisaj. Alături de cei care au activat în presa comunistă ante şi post revoluţionară, în judeţul nostru, „mercenarii” din anumite redacţii de ştiri au făcut foarte mult rău. În primul rând, acest gen de presă a zdruncinat din temelii încrederea cititorului în obiectivitatea „peniţei”, chiar dacă ea, astăzi, pare a fi destul de curată. Cu mici excepţii, pe alocuri. Din nefericire, efectele lipsei de încredere în presă se simte şi astăzi, prin numărul mare de cititori care preferă presa de scandal, în detrimentul celei de informaţie, opinie şi investigaţie.
În fine, cine îşi închipuie că viaţa de jurnalist este una ternă, lipsită de asperităţi, se înşală amarnic. Ca o paranteză fie spus, mai toţi jurnaliştii cunoscuţi au avut parte de agresiuni, fie ele doar verbale. Pentru unii dintre noi, inexistenţa injuriilor reprezintă sinonimul lipsei activităţii jurnalistice. De fapt, printre jurnaliştii cu experienţă există o vorbă: „Dacă dimineaţă nu te înjură nimeni, înseamnă că în ziua anterioară ai ars gazul de pomană”. Sunaţi, deci, cu încredere! Până la urmă, nici nu mai contează de ce parte a firului se situează elementul de dreptate, atâta timp cât presa este, cred, singurul element care mai poate dejuca tertipurile din peisaj. O face, însă, cu motoarele turate la maxim şi în interesul cetăţeanului?

Alte articole

7 Thoughts to “Adevăruri aproape nespuse”

  1. Cititor fidel

    Printre jurnaliştii care au trăit si înca mai traiesc într-o lume iluzorie se numără, după părerea mea, Ana Tudoran, Paul Gorgan, Josza Laszlo, Daniela Fizeşan-Chişbora sau Viorel Varga. Tot după părerea mea jurnaliştii de opinie şi investigaţie sunt Anca şi Arnold Arnold Schlachter, Olivian Vădan, Adrian Lungu, Mariu Morar, Monel Sabou, Bianca Băican.

    1. Anonim

      lungu de opinie si investigatie? anca si arnold jurnalisti? ma faci sa rad

    2. Anonim

      Anca si Arnold jurnalisti? Probabil manelisti!

  2. guvidu portocaliu

    ai perfecta dreptate, vadane, desi nu cred in cei care pun presa pe un piedestal.

  3. Anonim

    Ma ,jurnalisti in Salaj io n-am vazut inca!

  4. Anonim

    Exista patroni de publicatii,oameni de treaba care le da o pita de mancat unora care se cred jurnalisti,da’ jurnalistii adevarati pot fi cautati pe la Times.Figaro,Newsweek…..
    Altminteri si aia care dau anunturi la Mica publicity se pot numi jurnalisti mai Oali!
    Asa ca nu te autoflata si autoamagi!

  5. […] Practic, presa din Sălaj dezvoltă – ca de altfel în majoritatea celorlalte judeţe din ţară – trei mari tipuri de jurnalism. Însă, spre deosebire de alte judeţe, la noi, cel mai răspândit dintre ele este jurnalismul de informare (cel de bază), de opinie (aproape irelevant, ca pondere) şi de investigaţie (aflat pe cale de dispariţie). Tocmai de aceea, jurnaliştii de opinie şi investigaţie sunt preferaţi de majoritatea redactorilor şefi şi de patroni, întrucât acest gen de gazetari exprimă o atitutine şi, de asemenea, punctele de vedere sau – hai să fim oneşti şi, totodată, eleganţi în exprimare – interesele redacţionale. …mai multe stiri […]

Leave a Comment