Valea, cu prosteala!

 

Motto:Religia- o frază de dânşii inventată. Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”  (Mihai Eminescu- „Împărat şi proletar”)

Nu trece o zi fără să ne crucim suplimentar, după ce ne mai uimeşte câte o dumă, dată mai nou sub formă de ordin, de mai marii Bisericii. Luaţi loc, să nu vă ia vertijul şi dacă nu aţi auzit încă, vă povestim noi cum stă treaba. Televiziunea Bisericii Ortodoxe Române, Trini nu-ştiu-cum, continuă epopeea cerşitului printr-o nouă ploconeală publică, de data asta ceva mai înţepată, mai tovărăşească, menită să bage minţile în capul enoriaşului. Aşadar, avem de-a face, la propriu cu un ordin. Nu e glumă, lustruiţi-vă bocancii şi aliniaţi-vă în formaţie. Deci, plutoane de enoriaşi, ascultaţi comanda la BOR: ORDIN (deocamdată prin Episcopia Slatinei, BOR începe uşurel, pe zone, să nu se sperie plătitorul) ordin, aşadar pentru toţi enoriaşii care deţin televizoare sau aparate de radio în ograda proprie. Fiecare familie de credincioşi urmează să achite o taxă de televiziune indiferent dacă vreun membru al ei urmăreşte sau nu postul bisericesc Trinitas sau vor asculta pe aifoane, tablete sau la radio, slujbele radio trinitas. „Credincioşii nu vor achita taxa la casieriile statului, ci la cele ale bisericii. Mai exact, preoţii vor trece din uşă în uşă pentru a strânge taxa pentru televiziune”, ordonă clar comunicatul. Pe şest, discret, să nu se prindă vreun fisc cu coarne. După ce vă tăvăliţi pe jos de râs, vă rugăm să reveniţi la citit, să înţelegem împreună dacă, şi mai ales când dracu’ se vor opri aceste mizerii. Aşadar, Sectorul Economic (departamentul furăciuni n.r.) din cadrul episcopiei de pe malul Oltului, emite acest Ordin, prin care, enoriaşi sau nu, credincioşi ori ba, sau oameni care nu au nicio treabă cu borul în afară de rugăciunea de fiecare seară şi credinţa proprie în Dumnezeu, sunt obligaţi să achite o taxă lunară pentru acest post de televiziune. Punct. Fără comentarii. Pe scurt, vine popa şi-ţi bate în poartă, tu scoţi banul, nici nu mai contează cât, că nu despre asta vorbim, şi toată lumea e fericită: Tu că ai mai făcut un gest milostiv pentru biata Biserică, şi ei, că au reuşit, încă o dată, a mia oară, să te fraierească. Prosteală pe faţă. Stau şi mă întreb câteodată oare nesimţirea, lăcomia, minciuna, avariţia, toate pedepsite, cel puţin în scris (până la proba contrarie) de bunul nostru Dumnezeu, oare toate acestea chiar sunt surori cu Universul, şi sunt prin urmare, nemărginite?

Cum naiba şi în calitate de cine sau ce, vii şi-mi iei mie bani, prin ordin, fără nicio bază cât de cât legală, credibilă, morală sau cum ar mai trebui să fie ea. Baţi la poartă, la uşă, şi îmi iei o taxă, pentru ce? S-au făcut şi nişte calcule şi au rezultat nişte sume ameţitoare, dacă această taxă profund ilegală şi adânc nesimţită, ar urma să se ordone la nivel naţional, de către bărboşii-şefi. Că ei ordonă, nu propun, nu comunică. Suma este aşadar de ordinul milioanelor de euro, anual, dacă v-a gâdilat vreo curiozitate. Rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă vă lăsaţi păcăliţi din nou de glasul mieros cu care ăştia sunt deja intraţi în istorie şi de explicaţia nesimţită, cum că, staţi aşa: e vorba de o sumă infimă! Nu asta contează, nu asta interesează! Mă doare în cot pe motiv că „suma e mică”, aţi înţeles, stimaţi tovarăşi de la Bor? Nu contează suma în sine, ci principiul dar şi precedentul absurd pe care îl creaţi. Că cereţi pe toate părţile, asta o ştie orice băbuţă din cel mai îndepărtat sat. Că trimiteţi pachetele direct din tipografii, către şcoli, cu cererile de înscriere la ora de religie şi daţi ordine prin şcoli să le fie băgate pe gât părinţilor, lucru pe care şcolile l-au şi dus la bună îndeplinire, că faceţi propagandă electorală de cea mai joasă speţă şi nimeni nu vă ia de sutane, să daţi cu subsemnatul pentru aceste ilegalităţi. Ştim cu toţii cum adunaţi banii de pe la evenimentele în care prostiţi literalmente oamenii, pe la moaşte, adunări de tot felul. Imaginile în care căraţi banii cu butoaiele, la propriu, pe uşile din dos, au făcut înconjurul ţării! Că maşinile în care vă plimbaţi dosurile dacă nu sunt marca Mercedes, preferabil ultimul tip, hai, trecă-mergă şi câte un Passat sau un Phaeton de 50,000, atunci le refuzaţi. Că aveţi cele mai mari averi şi tot nu vă ajung. Şi rândurile ar putea continua.
Chiar nu se sesizează nimeni în ţara asta? Că nu există DNA sau organe de control şi pentru ei, vedem; însă oare cât mai trebuie să-i suportăm cu aceste cereri, ordine, impuneri şi cerşeli lipsite de măsură, de legitimitate! Oare marele nostru domnitor, Alexandru Ioan Cuza, nu a avut dreptate atunci când după Unirea Principatelor, a adoptat cea mai importantă măsură, secularizarea averilor mănăstireşti, prin care proprietăţile bisericilor şi mănăstirilor închinate din ţară au fost trecute în proprietatea statului?! O măsură drastică, justă, care alături de reforma agrară, a fost una dintre reformele fundamentale care au condus la modernizarea României… Avem şi explicaţia barbişoanelor cănite, care chiar ne cred bătuţi în cap. Măriţi pupila şi citiţi comunicatul BOR: „După cum Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune (campioanele mass-media la jecmăneala populaţiei şi şutit banii n.r.) sunt susţinute financiar prin plata unui abonament pe factura de energie electrică de către fiecare familie de români, tot aşa radioul şi televiziunea Trinitas ale Patriarhiei Române sunt susţinute financiar prin contribuţia clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea Sfântului Sinod din decembrie 2014 a avut ca scop intensificarea eforturilor de susţinere financiară a TrinitasTV şi Radio Trinitas în condiţiile crizei economice prelungite, dată fiind importanţa acestora pentru viaţa şi activitatea Bisericii azi. În concluzie, trinitas tv şi radio trinitas au un scop misionar, nu unul comercial, iar susţinătorii lor sunt clerul şi credincioşii ortodocşi români din ţară şi străinătate, adică principalii beneficiari ai programelor acestora”, ne luminează întunericul din capete, purtătorul de gogoşi al BOR. Adică „ia staţi măi aşa, pare că zice borul, „să stăm strâmb şi să judecăm drept: păi tevereu’ şi radioul iau bani de atâţia ani şi noi nu şutim nimic pe segmentul ăsta? Noi suntem mai blegi, avem gumă de mestecat în păr, sau ce? Treceţi la treabă, luaţi-le banii fraierilor!” Îmi vine să-i adun pe toţi, să-i tund chilug şi să-i bat cu palma pe scăfârlie ca în filmele cu Benny Hill, până vor pricepe că nu ne-am născut ieri, şi asta este: nu suntem atât de proşti pe cât ar vrea domniile lor să fim. Dacă ăştia invocă trâmbiţat, „criza economică prelungită”, noi ce să mai zicem, cu cei cinci bani găuriţi cu care rămânem după ce achităm ratele la cămătarii din bănci, facturile, taxele şi impozitele care ne jupoaie zilnic şi cu cei care ne conduc, nesătuii care fură ca în codru, tot din buzunarele noastre!? Biserica şi criza prelungită. Te umflă râsul! Aşadar, curg nefăcutele de la BOR şi nici măcar o autoritate nu prea zice nimic, cel puţin până acum. Aşteptăm noi ordine, că grădina Domnului e mare şi iată, ei sunt primii care sar gardul într-o veselie, ca la atletism. Iar noi, cei care deşi credem în Doamne-Doamne, ne rugăm la el şi la sfinţii pe care îi iubim, avem tot dreptul să le batem obrazul gros şi să le dăm una peste mâna lungă şi hulpavă cu care cerşesc ca milogii, într-una, în timp ce ne dau lecţii de moralitate, măsură şi modestie! Hai, valea de-aci’, că ne-am săturat, s-a înţeles? Da, e ordin!

Alte articole

8 Thoughts to “Valea, cu prosteala!”

  1. Anonim

    Daniele scoateti urgent trinitassul si radioul din priza mea e ordin ai compri? Dati cardurile de sanatate sa le imparta biserica, ca o compensare la cum au pus umarul sa explice credinciosilor ca acest drac le tine evidenta intrarii in rai.Fiecare pasare pe limba ei va pieri reforma va asteapta capete incoronate.

  2. anonim

    Preocuparea constanta a presei pt acest subiect doar agita spiritele in societate, si nicidecum educa. Ar fi mult mai indicat sa veniti cu solutii la o problema, oferiti-le cititorilor educatie financiara, ca apoi vor sti ei singuri cum sa trateze si bor. Asta, asa , intre noi fie vorba ca tot ne dam luminati si trbuie sa le aratam si altora ca avem ocazia la ziar, sa vada capatul pesterii, pardon ,,cum sta treaba”.

    1. ac

      adica sa nu mai zica nimeni nimic, nici televiziunea nici presa ca se agita spiritele. Sa taca toti cand vine vorba de mizeriile bisericoase. In ce parohie activati?

  3. Me

    Ahaaa, asta o fi jocul? Adica taxa radio-tv, trambitata de stat ca se va scoate din factura pt.energie electrica fiind luata in mod abuziv atatia ani de catre acesta companie „stat in stat” Electrica&Co. (alta belea pe umerii nostri!!!), aceasta taxa se va intoarce la stat mai „binecuvantata” pt.ca e trecuta prin mainile bisericii?? O fi vreo intelegere? Sigur parte din cotizatia pt.biserica ajunge si prin alte parti la fel de puternice, hotaratoare in tarisoara asta! Pacat ca tocmai in Postul Pastelui le vin asemenea idei..Pacat oricum. Si Rusine pt.ce mai inventeaza..:(

  4. Anonim

    Combate bine, dar nu citesc integral articole atât de lungi. Parcă l-am văzut cândva pe unu, Dorel sau Daniel, zugrav cu trafaletu la televizoru trinitas. Atâta mă interesează pe mine religia.

  5. Ioana

    Imi place cum scrii. Ai penita buna. Iar supararea ta e si a mea.

    O observatie, totusi. In limba romana corect se scrie moto- cu un singur t. Pana si DEX-ul spune asta ” MÓTO 2, motouri, s. n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, al unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. – Din it. motto”

    1. Olivian Vadan

      MÓTTO, mottouri, s. n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, a unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. [Scris și: moto] – Din it. motto, germ. Motto.
      Sursa: DEX ’09 (2009)

  6. Prof. Marin STEFAN

    Buna ziua, doamna/domnisoara Ioana! Felicitari pentru modul elegant de adresare si pentru preocuparea dumneavoastra in cunoasterea corecta a limbii romane! Totusi, domnul Florin NEGOITA a scris bine, pentru ca dupa „Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al limbii romane (DOOM-2)”, editat de Academia Romana, in anul 2005, scriem „Motto” ( cu doi „t”), nu „Moto” (cu un singur „t”), cum exemplifica Dictionarul Explicativ al limbii romana (DEX), editat in anul 1996. Dumneavoastra la DEX v-ati referit, dar, vedeti, avem alt dictionar al limbii romane, unul mai recent (ultimul) si mult mai explicativ !!! Bine-ar fi sa-l consulte lumea si, mai ales, elevii… S-aveti sanatate si succes in orice activitate! Marin STEFAN

Leave a Comment