Statistici cu omisiuni

Alexandru Tamba

De nenumărate ori citim despre statistici care ne arată că ponderea impozitelor și taxelor în PIB, în România, este foarte mică, undeva între 27-28%, comparativ cu media U.E., care este de peste 40%. Astfel se induce ideea că românii, persoane fizice și juridice, sunt rău-platnici sau că în România gradul de evaziune fiscală este foarte mare. Oare așa să fie? Din practică știu că, cel puțin în cazul companiilor, dacă până în data de 25 a lunii următoare nu se achită impozitele și taxele, ANAF deja se sesizează și face demersurile necesare pentru plată, inclusiv prin poprirea pe conturile bancare. Și atunci care este explicația neîncasării acestora? Pentru a avea o imagine cât mai reală, ar trebui să detaliem puțin:
1. – care este nivelul impozitelor și taxelor în România comparativ cu celelalte state membre U.E.? De exemplu, impozitul pe veniturile din salarii în România este de 10%, pe când în unele state membre U.E. acest impozit este progresiv, putând ajunge și la peste 50%;
2. – cu cât contribuie companiile de stat sau cu capital majoritar de stat la neîncasarea impozitlor și taxelor, inclusiv indirect, prin neplățile către mediul privat? Dar instituțiile de stat care nu-și plătesc facturile sau întârzie plata acestora către mediul privat? S-ar putea să avem mari surprize!
3. – care este ponderea companiilor mari, comparativ cu IMM-urile, în valoarea impozitelor și taxelor neîncasate?
4. – care este contribuția companiilor aflate în insolvență sau faliment, la neîncasarea impozitelor și taxelor?
Dacă vom analiza și din această perspectivă ponderea impozitelor și taxelor în PIB, vom ajunge la concluzia, sunt convins, că românii nu sunt cei mai mari evazioniști sau rău-platnici din U.E.! Altfel, sigur, este un motiv bun să cerem, spre exemplu, derogare de la Comisia Europeană, pentru introducerea RO e-factura. Parcă o văd pe tanti Mărioara de la ABC-ul din comuna X cum introduce factura pe platforma ANAF, o semnează cu semnătura digitală și o trimite la un alt ABC, din altă comună, care o descarcă, o verifică etc. De râsu – plânsu!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “Statistici cu omisiuni”

  1. […] Alexandru Tamba De nenumărate ori citim despre statistici care ne arată că ponderea impozitelor și taxelor în PIB, în România, este foarte mică, undeva între 27-28%, comparativ cu media U.E., care este de peste 40%. Astfel se induce ideea că românii, persoane fizice și juridice, sunt rău-platnici sau că în România gradul de evaziune fiscală este foarte mare. Oare așa să fie? Din practică știu că, cel puțin în cazul companiilor, dacă până în data de 25 a lunii următoare nu se achită impozitele și taxele, ANAF deja se sesizează… Citeste mai mult […]

Leave a Comment