Schimbări majore în modul de funcționare al PFA-urilor în anul 2017

Legislaţia privind societăţile comerciale este într-o continuă transformare, iar Persoanele Fizice Autorizate (PFA) nu fac nici ele excepţie. Datorită condițiilor mai facile de înregistrare și funcționare, numărul de PFA-uri a crescut vizibil în ultimii ani. Noua lege, care va intra în vigoare începând din ianuarie 2017, a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Aceasta prevede schimbarea modului de funcționare și înregistrare a persoanelor fizice ce desfășoară activități economice (PFA, întreprinderi individuale II și întreprinderi familiale IF).

De asemenea, se aduc precizări cu privire la numărul maxim de salariați pe care îi poate avea un PFA  și la numărul maxim de activități – coduri CAEN pe care le poate presta. Veşti bune vin pentru studenții care vor înființa PFA sau Intreprindere Individuală  și care nu vor fi nevoiți să plătească taxele pentru înregistrarea și autorizarea acestor entități comerciale. Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice individual și independent, ca persoane fizice autorizate ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, ori ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Persoanele fizice trebuie să aibă un sediu profesional declarat și să facă dovada că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii. Pentru stabilirea sediului profesional/punctelor de lucru este necesar ca persoana fizică titulară care se autorizează ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, după caz, să prezinte înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra imobilului cu destinație de sediu profesional/punct de lucru. Cel mult cinci clase de activități sunt prevăzute de codul CAEN pentru PFA-uri și şi un număr de maximum trei angajați, în timp ce întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult zece clase de activități prevazute de codul CAEN și poate angaja maximum opt salariați. Există facilități pentru studenți însă acestea sunt acordate sub anumite condiţii.

Studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii. Pentru a beneficia de aceste prevederi, studenții care obţin calitatea de titulari ai PFA sau de titulari ai întreprinderii individuale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate în România, să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat, integral, la data solicitării, toate examenele şi să aibă vârsta sub 30 de ani.

 

 

Leave a Comment