La dividende de 500 lei se plătesc asigurări de sănătate de 1.980 lei!

În conformitate cu Codul Fiscal, art. 174 (1), cu aplicare de la 01.01.2024, dacă o persoană are venituri din cele prevăzute la art.155, alin.1, lit. c) – h) și nu este exceptată de la plata CASS plătește asigurări sociale de sănătate la cel puțin 6 salarii minime brute pe economie, respectiv 1.980 lei (6 x 3.300 x 10%). Iată ce spune acest articol din Codul Fiscal:
,,În cazul în care persoanele fizice aflate în situaţia prevăzută la art. 170 alin. (2) realizează un venit net anual cumulat sub nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, acestea datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară şi depun declaraţia prevăzută la art. 122 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea definitivării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul în care în anul de realizare a veniturilor:
a)nu au obţinut venituri din salarii şi asimilate salariilor pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puţin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară în vigoare în perioada în care au fost realizate veniturile;
b)nu s-au încadrat în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1);
c)nu au obţinut venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puţin egal cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120.”
Cu alte cuvinte, dacă nu ești salariat cu venituri la care să plătești CASS cel puțin 1.980 lei sau dacă nu ești exceptat conform art 154 alin.(1) sau nu desfășori o activitate independentă (PFA, I.I, I.F), vei plăti CASS, dacă ai venituri, indiferent de mărimea acestora, la minimum 6 salarii minime brute pe economie, adică 1.980 lei la un salariu minim de 3.300 lei.
Dacă luăm exemplul unei persoane, să zicem un pensionar, care primește dividende de 500 lei de la o persoană juridică, nu are alte venituri decât pensia, ei bine, acesta va trebui să depună declarația unică de venituri realizate până la data de 25 mai a anului următor și să plătească în același termen CASS de 1.980 lei! Aberant, nu? Și totuși, așa este! Asta reiese din Codul Fiscal, așa cum am precizat mai sus, dar situația am verificat-o și practic prin completarea Declarației Unice pe care o găsim pe site-ul ANAF. La capitolul II, unde se completează veniturile estimate pentru anul 2024, pentru veniturile prevăzute la art.155 alin.1, lit c) – h) suma minimă pe care te lasă formularul să o introduci este de 6 salarii minime, respectiv 19.800 lei, iar CASS-ul rezultat este 1.980 lei! Așadar, chiar dacă primești dividende de 500 lei, va trebui să introduci 19.800 lei, altfel nu se validează pentru depunere formularul! Este hilar! În aceste condiții, cred că foarte mulți investitori mici vor renunța la acțiuni deoarece nu mai sunt rentabile, or în condițiile în care Bursa de la București are un grad de capitalizare mic numai asta nu este de dorit.
Și mai este un aspect care trebuie rezolvat: care este rostul introducerii în declarația unică a veniturilor estimate? Normal ar fi ca cei care trebuie să depună această declarație să o depună doar cu cu veniturile realizate și să plătească ceea ce trebuie să plătească, așa cum este și în cazul companiilor, de altfel. Crede cineva că dacă depui o declarație cu venitul estimat se vor înghesui contribuabilii să plătească dările la acest venit? De ce să plătești în avans dacă nu ești obligat? Nu investești banii mai bine în altceva, iar obligațiile le plătești la termen, respectiv până la data de 25 mai a anului următor în cazul nostru? Ar fi mult mai simplu și clar, chiar organul fiscal ar fi degrevat de o mulțime de clarificări referitoare la ceea ce se întâmplă în variate spețe legate de venitul estimat și corelația cu cel realizat, dacă mai trebuie depusă sau nu declarația unică în cazul încadrării în plafoanele estimate etc. Birocrație care încurcă pe toată lumea, contribuabili și instituții ale statului. Conformarea voluntară crește atunci când impozitele și taxele sunt rezonabil stabilite și modul de conformare este cât mai simplu, altfel vom avea mereu doar deziderate. Aceste prevederi se aplică începând cu anul 2024, deci plata efectivă se va face până la data de 25 mai 2025, dar sper că se va reveni la aceste neconcordanțe semnalate, inclusiv la observațiile în ceea ce privește declararea venitului estimat. Cel puțin așa ar fi normal.
Alexandru Tamba
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “La dividende de 500 lei se plătesc asigurări de sănătate de 1.980 lei!”

  1. […] În conformitate cu Codul Fiscal, art. 174 (1), cu aplicare de la 01.01.2024, dacă o persoană are venituri din cele prevăzute la art.155, alin.1, lit. c) – h) și nu este exceptată de la plata CASS plătește asigurări sociale de sănătate la cel puțin 6 salarii minime brute pe economie, respectiv 1.980 lei (6 x 3.300 x 10%). Iată ce spune acest articol din Codul Fiscal: ,,În cazul în care persoanele fizice aflate în situaţia prevăzută la art. 170 alin. (2) realizează un venit net anual cumulat sub nivelul a… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Articolul respectiv se refera la cei care depun declarația unica. Aceștia, chiar daca obtin dovidende de 500 lei vor trebui sa plătească cass la nivelul a 6 salarii minime pe ec. De ce?? PT CA PRIN DEPUNEREA DECL UNICE SE ASIGURA LA SANATATE. Și atunci trebuie sa achite.

    În rest, pt venituri sub 6 salarii minime, nu sunt obligați sa depună decl unica și nu datorează CASS.

Leave a Comment