Încă două instituţii publice sălăjene acceptate în Programul „Rabla”

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a acceptat, în cea de-a treia etapă de evaluare, un număr de 281 de dosare depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice, pentru 975 de autovehicule noi în cadrul Programului „Rabla” 2013, iar respinse au fost peste 530 de dosare.

Potrivit listei afişată pe site-ul AFM, joi, 26 septembrie, printre dosarele acceptate în ultima etapă se numără şi două a unor instituţii publice din Sălaj. Este vorba de Primăria Hereclean şi Consiliul Judeţean Sălaj.

Astfel, numărul persoanele juridice din Sălaj acceptate în ediţia din acest an a Programului Rabla 2013 a ajuns la şase, după ce în etapele precedente au mai fost acceptate patru dosare, respectiv a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă, în august, şi cele ale SC Pază Obiective şi Intervenţie SRL şi al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, în luna iulie.

 

Alte articole

Leave a Comment